Interviu cu Adina Rosetti și Oana Ispir despre cartea „Aiurea-n tramvai”

Adina Rosetti publică la Editura Arthur a doua ediție a cărții sale Aiurea-n tramvai, o călătorie plină de umor în lumea cuvintelor, care îmbracă haine noi prin frumoasele ilustrații ale Oanei Ispir. (Chiar i-am mărturisit Oanei că mi-aș dori în garderobă rochii și bluze în nuanțele din carte.) Cum și eu iubesc de când mă știu expresiile din limba română, lectura a fost pentru mine un deliciu și o ocazie să aflu construcții noi, pe care nu le auzisem până atunci. După ce m-am distrat pe seama lui Anton, care încearcă să iasă din Țara Cuvintelor Anapoda cu ajutorul lui Mațe-Fripte, Zgârie-Brânză și Linge-Blide, le-am pus câteva întrebări autoarei și ilustratoarei, pentru a afla mai multe detalii despre cum a decurs lucrul la acest volum.

Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 15.00, Adina Rosetti și Oana Ispir vor oferi autografe în standul Arthur. Găsiți aici programul complet al evenimentelor de la Gaudeamus.
 

Adina, trebuie să-ți spun că m-am amuzat citind Aiurea în tramvai, pentru că și eu am o mare slăbiciune pentru expresiile românești, mai vechi sau mai noi. Vrei să reiei pentru cititorii Arthur povestea despre cum ți-a venit ideea să scrii această carte?

Adina: Dintotdeauna m-am dat în vânt după expresiile din limba română, pe care le auzeam foarte des la bunicii mei și mă amuzau teribil. Făceam ochii cât cepele și-mi plăcea să-mi imaginez că ele chiar se-ntâmplă de-adevăratelea. Când m-am făcut mare, mi-am dorit să scriu o poveste în care să le dau viață, dar nu găseam o idee destul de trăsnită, care să le aducă împreună. Am așteptat, și-am așteptat, până mi s-au lungit urechile, apoi am constatat că și copiilor mei le plac expresiile astea. Colac peste pupăză, erau la vârsta la care se certau destul de mult – așa cum veți afla de la începutul cărții. Cele două idei au făcut un clic miraculos în imaginația mea și așa am început să schițez povestea din „Aiurea-n tramvai”, care începe chiar cu momentul în care Anton, personajul principal, nu e primit în camera surorii lui mai mari și, de furie, începe să arunce cu cuvinte urâte, doar-doar va reuși să dărâme acea ușă care-l desparte de cea cu care era obișnuit să se joace. Cam asta era situația la mine acasă în acel moment... 

A fost complicat să găsești un loc în poveste pentru toate expresiile astea? Ne poți dezvălui câteva detalii din culisele procesului de lucru și de documentare? 

Adina: Pe măsură ce scriam, povestea avansa firesc, de parcă prinsese aripi. Uneori chiar numele personajelor aveau rolul de a duce narațiunea mai departe (în cazul lui Teleleu Tănase, conducătorul Țării Cuvintelor Anapoda, era clar că el nu poate fi găsit la punct fix). Alteori am încercat să integrez expresiile în dialogurile dintre personaje (cum ar fi cel din tramvai, între Domnul cu tichie de mărgăritar și păunul-controlor pe nume Acar), ingredientul principal pe care l-am folosit aici fiind umorul. De altfel, m-am amuzat continuu pe parcursul scrierii acestei cărți, a fost o bucurie să lucrez la ea. Drept consultanți, i-am avut pe Clara și Anton, care veneau de la școală, respectiv grădiniță, cu liste de expresii: „Să le pui în cartea ta, mami!”.

Pe parcursul documentării ai descoperit și expresii pe care nu le știai sau amănunte inedite despre ele? De pildă, în cartea ta eu am auzit pentru prima dată expresiile „a-ți înghiți gălbenușul”, „a avea ochii mai mari decât burta” și „a pune lingura de gât”. Adina, te-a tentat să cauți și originea acestor expresii? Și dacă da, ne poți oferi un exemplu (sau mai multe)? Poate că nu toți copiii știu asta, dar mai toate expresiile, oricât de bizar ar suna, au o explicație lingvistică. 

Adina: Partea de documentare efectivă a început după ce am terminat de scris povestea și am început să lucrez la glosarul de termeni de la final, în care am încercat să explic cititorilor sensul acestor expresii, pe înțelesul lor, cu exemple din viața reală, cum ar fi  „a căuta acul în carul cu fân = a căuta un lucru foarte greu de găsit, cum ar fi o anumită piesă de Lego într-o cameră plină cu jucării”.

Am început să citesc destul de mult pe tema asta, să consult dicționare și explicații lingvistice, descoperind astfel lucruri fascinante pe care nu le știusem până atunci. Am aflat care-i treaba cu Pazvante Chiorul (a fost un personaj din Balcanii secolului 18) sau că pupăza și colacul din expresia cu pricina reprezintă două tipuri de împletituri de pâine folosite la înmormântări. Alte expresii au rămas un mister din punct de vedere etimologic, precum celebra „pe afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’”, sau cel puțin nu am găsit eu explicații convingătoare despre apariția acestui leopard. Cât despre expresiile menționate de tine în întrebare, le folosea bunica mea de la Brăila foarte des, practic am crescut cu ele… 

Oana, tu ai aflat expresii noi din povestea lui Anton în Țara Cuvintelor Anapoda? De fapt, care e relația ta cu aceste expresii din limba română?

Oana: Am aflat o grămadă de expresii noi, care de care mai amuzante! Și tare bine mi-a prins că am aflat de ele, le-am adăugat la surse de inspirație pentru desene viitoare. Majoritatea sunt foarte vizuale și au adunat umorul multor generații, așadar ilustrațiile pe marginea lor nu au cum să dea greș.

Îmi imaginez că te-ai distrat copios ilustrând cartea Adinei. Ce scenă ți-a stimulat în mod deosebit creativitatea? Și a fost ceva mai dificil de desenat?

Oana: Mi-a plăcut foarte mult purcelul care voia să zboare, poate și pentru că sunt o colecționară de purceluși în toate formele și uite că nu am niciunul zburător. A trebuit să inventez pentru el un aparat de zbor, noroc că am avut de unde alege – am tot desenat în ultimii ani, la fața locului, parapante, deltaplane și avioane ultraușoare.

Cel mai greu a fost de desenat tramvaiul, în mintea mea acesta e o colecție de cuburi, dar i-am venit de hac transformându-l într-un fel de șarpe zburător fluid.
 

Trebuie să-ți spun că mi s-au părut super frumoase culorile, mi-aș dori haine în nuanțele astea! M-am întrebat dacă sunt combinațiile pe care le preferi în acest moment – de fapt, cum alegi culorile pentru proiectul la care lucrezi?

Oana: Ce mă bucur că ai menționat hainele, într-adevăr folosesc exact aceeași tehnică de a alege o gamă de culori ca pentru o garderobă. O culoare aprinsă și tonurile apropiate ei, plus două neutre, una închisă, una deschisă. Fiind ilustrație, m-am aruncat la mai multe culori aprinse deodată, toate însă în varianta lor caldă și de aceeași tonalitate – dacă le fotografiem monocrom, vor părea la fel. 

A, m-am întrebat și ce e cu ghiveciul acela în care crește un ananas… Se leagă de vreo expresie africană, cumva? :D

Oana: Nu e o expresie, doar m-a amuzat să aduc și în lumea reală a lui Anton o bucățică de ciudățenie, cum încă nu am văzut la nimeni un ananas în ghiveci.

Pe parcursul lucrului la această carte v-ați atașat mai mult de un personaj anume? 

Adina: Greu de răspuns la această întrebare, căci orice scriitor își iubește în mod egal toate personajele. Sunt curioasă ce răspunde Oana Ispir. ☺ Aș putea spune că am o slăbiciune pentru trioul format din Mațe-Fripte, Zgârie-Brânză și Linge-Blide, pentru că împreună cu mama mea inventam povești pentru copiii mei, când erau foarte mici, despre aceste personaje și se distrau foarte tare.

Oana: Nu de un personaj, dar tare mult mi-ar plăcea să primesc bomboanele de răbdare. Multe cutii cu bomboane de răbdare. 

Revenind la expresii, care sunt favoritele voastre, cele pe care le folosiți cel mai des?

Adina: Din nou, am foarte multe și mi-e greu să aleg, pentru că eu folosesc des expresiile românești în vorbirea curentă, plus unele mai… colorate, care nu-și au locul într-o carte pentru copii. Dar îmi plac toate, cred că dau savoare limbii române și o fac mai expresivă și mai creativă. Cred că mai des le folosesc pe acelea care fac parte din vocabularul uzual al părinților și pe care le-am moștenit și eu de la bunicii și părinții mei: Păi eu vorbesc la pereți? Ei, dacă mai faci mofturi o să mănânci răbdări prăjite! Recunosc că-mi sare muștarul destul de des și uneori vorbesc în dodii!

Oana: Cel mai des mă ocup cu despicatul firului în patru, și apoi în alte patru, pentru că acesta e procesul meu de traducere al unui text în imagine. Asta când nu tai frunze la câini, numai pe jumătate în glumă, pentru că activitatea mea favorită este să mă joc cu câinii ieșiți în parc. 

Prima ediție din Aiurea în tramvai a apărut în 2018. Adina, care au fost reacțiile copiilor la povestea lui Anton în Țara Cuvintelor Anapoda? Le plac și copiilor de astăzi expresiile astea pe care tu le gustai atât de mult în copilăria ta? 

Adina: Pe unele nu le știu, dar se bucură să le descopere, pentru că le găsesc în primul rând extrem de amuzante. Mai ales la atelierele pe care le țin pe marginea acestei cărți se râde foarte mult, copiii încearcă să explice sensul expresiilor în felul lor, să le mimeze pentru a fi ghicite sau să inventeze altele noi, introducând cuvinte din realitatea în care trăiesc, de exemplu „a fi prieten de rețea cu cineva” sau „a avea laptopul în piuneze”. Copiii sunt extrem de receptivi la informațiile care vin către ei în mod ludic, relaxat.
 

Cu ce ați vrea să rămână cititorii mai mici și mai mari ai cărții Aiurea în tramvai?

Adina: Cum cartea asta a fost scrisă mai ales din dragostea mea pentru limba română, sper să-i molipsesc puțin și pe copii. Îmi doresc ca expresiile astea să nu dispară de tot, înlocuite de valul de importuri din engleza globală, pe care le folosim acum cu toții. Dar în primul rând sper să-i amuze pe copii și să-i facă să se întreacă cu gluma – chiar ăsta este feedbackul, că tot vorbeam de engleză!, pe care l-am primit de la copii încă de la prima ediție a cărții, acum șase ani. Așa că acum, la această nouă ediție, îi doresc cărții cale lungă!