Știați că Alex Moldovan mănâncă în fiecare zi legume? Sincer, nu știu ce-ar spune Olguța despre asta. Și știați că la primăvară îi va apărea un volum nou-nouț? Din ce anume? Încă nu vă spun, ci vă invit să aflați din interviul de mai jos cu Alex Moldovan, creatorul Olguței din Olguța și un bunic de milioane, Olguța și Operațiunea Jaguarul și Olguța și marea demascare și al Băiețelului care se putea mușca de nas, dar și traducător din limba engleză.

Credit foto @ Fana Cătinaș

Acum aproape fix un an ai răspuns într-un scurt video la câteva întrebări legate de volumul doi din seria cu Olguța. Primele întrebări de acolo priveau iubirea pe care Olguța le-o poartă părinților sau bunicului. Între timp a apărut și volumul al treilea, Olguța și marea demascare. Așa că nu pot să nu te întreb: pe cine iubește Olguța mai mult. Pe câinele Farid, „singurul bull terrier din lume echipat cu ochelari și o eșarfă roșie”, sau pe pisica neagră? NB (cum se spunea odată): Olguța zice că-l adoră, dar Farid abia dacă apare pe coperta a patra a Operațiunii Jaguarul.

Pentru a rămâne în spiritul cărții și al personajului, Olguța iubește pe cine vrea ea :D . N-o să cad în capcana de a vorbi în numele ei, pur și simplu am decis că e vremea să mai introduc în peisaj niște feline, pentru că pisicile au fost prima mea dragoste adevărată în materie de animale de casă – asta dacă nu punem la socoteală cei câțiva pești de acvariu pe care i-am avut prin clasa a cincea. Din păcate, nu vă pot spune cui îi aparține mâța neagră de pe copertă și ce caută ea pe umărul Olguței fără să dezvălui mai mult decât aș vrea din acțiunea cărții. Tot ce pot spune e că Olguța are cu ea o relație la fel de ambiguă precum are cu stăpâna ei. Ups, deja am zis prea mult!

Mereu m-au dat pe spate numele personajelor tale (poate unde am o slăbiciune demiurgică pentru numiri – ok, știu, cuvântul cu „d”). Olguța, Maximilian, Benone, Herman, Manolo, agentul Bulboacă. Nu sunt tocmai nume des întâlnite prin cărți. Cum le alegi? Ai niște liste, ai niște dușmani pe care te răzbuni în felul ăsta? Sau poate niște prieteni cărora le faci cu ochiul?

Am eu însumi mari probleme când vine vorba să rețin numele personajelor din cărțile pe care le citesc. Nu mă refer neapărat la romanele rusești clasice, în care te poți pierde cu ușurință prin noianul de nume, prenume și forme derivate ale acestora, ci și la cărți mai recente. Așa că am decis ca numele purtate de personajele mele să fie cât se poate de clare și ușor de memorat – la fel ca numele cărților pe care le scriu – , în așa fel încât nu doar cititorii, ci și eu să le pot ține minte fără probleme. Ca să-ți răspund și la ultima parte a întrebării, pe dușmani i-am introdus direct în carte, doar că lor le-am schimbat numele de teama urmărilor :D

La un moment dat în roman dezvălui alte câteva ciudățenii ale Olguței. Aia cu pastilele m-a superamuzat. Eu le rup. Pastilele. Tu ce ciudățenii (de spus în gura mare) ai?

Nu termin cărțile plictisitoare. Câteodată nu le termin nici pe cele care îmi plac. Deși îmi place la nebunie mâncarea fast food, mănânc zilnic legume și carne slabă. Mi-e foarte greu să vorbesc cu sens dimineața devreme. Deși pot scrie cu sens dimineața devreme. Am perioade în care iubesc măslinele și perioade în care nu le suport. Am văzut filmul lui Alfred Hitchcock North by Northwest de vreo șaizeci de ori. E suficient :D?

„Iubesc Bucureștiul”, spune Olguța. Pentru „bulevardele largi și parcurile imense”, pentru „străduțele cu case vechi și frumoase”, pentru anticariate. Pentru cea mai bună ciocolată caldă, pentru micii de la Obor și selfie-urile de pe Teatrul Național. Care-i relația ta cu Bucureștiul? De la tine a luat Olguța pasiunea asta?

Cu siguranță. Așa cum spune tot Olguța, dacă m-aș muta la București sentimentele astea frumoase s-ar mai atenua sau ar fi înlocuite de altele. Altfel judeci un oraș după ajungi să te familiarizezi cu ambuteiajele, cu străduțele neluminate sau neasfaltate sau cu gunoaiele nestrânse la timp. Ca turist ocazional, însă, de-abia aștept să ajung în capitală și să mă plimb peste tot până la epuizare. În plus, am și mulți prieteni care stau acolo, iar vizitele mele sunt printre puținele ocazii în care ne întâlnim.

În același interviu video de acum un an spuneai că, în cele patru luni cât a luat scrierea volumului al treilea, ai avut mai multe bătăi de cap cu câteva capitole. Care sunt acelea și cum ai scos-o la capăt?

În același fel în care evit blocajul scriitorului atunci când (rar) acesta apare: abandonând textul în care mă împotmolesc și trecând la un altul. Lucrez mereu în paralel la mai multe cărți, de obicei diferite ca stil și grupă de vârstă căreia i se adresează, așa că pot plonja imediat într-un alt univers creativ, subterfugiu care mă ferește de plictiseală și de rutină. Partea bună e că am mereu de lucru. Partea proastă, că îmi ia de patru ori mai mult decât pentru restul scriitorilor să termin o carte. În momentul ăsta, de pildă, am începute două romane destul de voluminoase și două volume de povestiri. Ce mă bucură enorm e că unul dintre aceste volume e aproape gata, se numește Povestiri de citit sub bancă și va apărea, cel mai probabil, la primăvară. Nu demult am văzut ilustrațiile cărții și sunt excepționale. Abia aștept să pot spune mai multe despre noua carte.

Sigur întrebarea asta este pe buzelor tuturor Olguțiștilor (vorbesc din experiență): ce se aude cu Olguța 4?

Sincer, încă nu știu. Nu mi-am propus să scriu un anumit număr de volume, dar la sfârșitul volumului al treilea mi-am dat seama că au rămas prea multe lucruri nelămurite ca să le înghesui acolo. Așa că volumul al patrulea s-a cerut cumva singur să fie scris. Deocamdată încerc să găsesc o formulă prin care să evit să mă repet, iar asta va lua ceva timp. Cum n-am dus niciodată lipsă de idei, presimt că așteptarea nu va fi prea lungă.

A consemnat Oana Purice, Book Industry

Fotografii de Ema Cojocaru