Haideți la noi în cap! „Uite ce face creierul meu! O carte din care înțelegi, în sfârșit, ce se întâmplă în mintea ta” de Grégoire Borst și Mathieu Cassotti
Vă invit să demontăm împreună câteva mituri și să aflăm mai multe adevăruri despre cel mai important (și totodată încă misterios) bun al nostru: creierul. E știut de toată lumea că cele două emisfere îngrămădite în capul nostru i-au adus omului laurii gloriei în procesul evoluției și că tot ele sunt responsabile de lumea noastră (cu bune și cu rele) așa cum o cunoaștem astăzi. Căci tot ce-i făcut de mâna omului (pe Pământ sau în Spațiu) este, de fapt, rezultatul funcționării miliardelor de conexiuni neuronale, care se petrec în cele mai puțin de o mie cinci sute de grame de creier, cât cântărește el la un adult.
Cum era de așteptat, nu-mi bazez nici premisele, nici argumentele pe amintirile mele de la orele de anatomie dintr-a șaptea sau a unsprezecea. Nicidecum! Mi-am reîmprospătat memoria și mi-am adus la zi unele informații greșit crezute atunci citind unul dintre cele mai noi volume din colecția Academia Arthur a Editurii Arthur: Uite ce face creierul meu! O carte din care înțelegi, în sfârșit, ce se întâmplă în mintea ta de Grégoire Borst și Mathieu Cassotti, cu ilustrații de Clémentine Latron și tradusă în limba română de Mihaela Dobrescu.
Ce titlu lung, veți zice. Așa e, dar, din fericire, cartea își respectă promisiunea și ne prezintă cum arată și ce face creierul nostru, cum poate fi păcălit sau controlat. Cu alte cuvinte, ne explică, pe înțelesul tuturor și cu ilustrații concludente, exact „ce se întâmplă în mintea” noastră. Și face asta plecând de la trecerea în revistă a unor mituri legate de creier:
CREIERUL TĂU LUCREAZĂ NONSTOP
NU-ȚI FOLOSEȘTI DECÂT 10% DIN CREIER
CU CÂT AI CREIERUL MAI MARE, CU ATÂT EȘTI MAI INTELIGENT(Ă)
CREIERUL TĂU NU MAI CREȘTE DUPĂ 18 ANI
CREIERUL TĂU SE SCHIMBĂ CÂND ÎNVEȚI
EȘTI BUN(Ă) LA MATE, DACĂ DOMINĂ EMISFERA STÂNGĂ A CREIERULUI, ȘI LA ARTE, DACĂ DOMINĂ CEA DREAPTĂ
Cu ce îmi mai aminteam eu din școală, aș fi zis că doar a treia afirmație e greșită, restul fiind cât se poate de adevărate. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Nu doar că nu mai țineam bine minte niște chestiuni, dar unele informații au fost infirmate de studiile recente, pe care bineînțeles că autorii le iau în considerare – atunci când nu le realizează chiar ei. Grégoire Borst are un doctorat în ştiinţe cognitive, este profesor de psihologia dezvoltării și de neuroștiințe cognitive ale educației și director al Laboratorului de Psihologie a Dezvoltării și Educației Copilului (LaPsyDÉ – Sorbona, Paris). Mathieu Cassotti, pe de altă parte, este doctor în psihologie și profesor de psihologie a dezvoltării la Institutul de Psihologie al Universității Paris Cité. Cu un asemenea background, cartea lor nu doar că se bazează pe cercetări de ultimă oră, dar este și structurată astfel încât să fie accesibilă publicului-țintă: adolescenții, care se și află în centrul preocupărilor lor profesionale. Acum, sinceră să fiu, și mie mi-a venit mănușă volumul acesta; și nu știu dacă trăiesc eu o veșnică adolescență sau o fi altceva la mijloc.
Dar să revenim la cele șase mituri de mai sus. La finalul primului capitol, „Cum funcționează creierul meu?”, aflăm care-i real și care-i doar un mit. Până acolo, ne este prezentată structura creierului, de la împărțirea în cele două emisfere (plus corpul calos – „cablul” gros care le leagă și care conține foarte multe fibre nervoase), la cei șase lobi ai fiecăreia (pe lângă cei patru pe care-i știam eu, am aflat că mai sunt și lobul insular, responsabil cu senzațiile corporale, și lobul limbic, care gestionează emoțiile, plăcerea și recompensa) și cele 86-100 de miliarde de celule care-l alcătuiesc. Adică faimoșii neuroni. Dacă numărul de mai sus vi se pare mare, stați să vedeți ce urmează: între neuroni se stabilesc cam un milion de miliarde de conexiuni, iar informația se propagă sub formă de semnal electric prin axoni (coada lungă a neuronilor) cu 360 km/h. Vă dați seama ce-i în capul nostru?!
Așa că nu-i de mirare că prima afirmație de mai sus („Creierul lucrează nonstop”) este cât se poate de adevărată. Iată și explicația, bazată pe un experiment realizat de autori:
„În laboratorul nostru, le cerem adolescenților să stea întinși în aparatul RMN care măsoară activitatea spontană a creierului, să închidă ochii și să nu se gândească la nimic. Ei bine, chiar și atunci când tinerii nu fac nimic, se observă activități într-o rețea de regiuni cerebrale. O numim rețeaua relaxării. Cercetătorii au demonstrat că toate regiunile de care ai avut nevoie în timpul zilei se reactivează când dormi. Așadar, creierul nostru lucrează în permanență.”
Despre celelalte mituri nu vă spun. Vă las plăcerea să aflați pe cont propriu.
După ce aflăm cum arată creierul ăsta al nostru, intrăm în pâine. Mai întâi descoperim cum se schimbă organul acesta miraculos odată cu restul corpului. Iar eu, ca mamă a unui puști de șase ani, descopăr că atunci când el se joacă cu nervii mei n-o face deloc intenționat (și deci nici controlabil); totul stă în natura lui de ante-prepubertate (există așa ceva?). Lobul ăla limbic e capul tuturor răutăților:
„Deoarece regiunile creierului tău nu se dezvoltă exact în același ritm, există mici decalaje de creștere, care explică parțial această perioadă specială prin care treci.
De exemplu, în creierul tău, creșterea lobului limbic, implicat în emoții, este mai rapidă decât cea a lobului prefrontal, care îți permite să le controlezi. Devii mai sensibil(ă) la recompense și la plăcere și ai un control mai redus asupra emoțiilor tale.”
Ok. O să-l iau mai ușor. Aștept să-și intre în drepturi lobul frontal.
Dacă mie mi se pare uneori stresantă atitudinea lui Tudor, am aflat din Uite ce face creierul meu! că nici lui nu-i e deloc ușor să-și gestioneze stresul și emoțiile și să ia cele mai bune decizii (pe care eu le-aș considera bune, cu mintea mea de adult). Iar pe măsură ce crește și se apropie de adolescență îi va fi și mai greu. Pentru că emoțiile vor fi și mai puternice, și mai haotice, iar stimulii din jur și mai puternici. Inclusiv cicălelile părintești. Cu toate acestea, slavă Domnului că avem aceste emoții; fără ele am fi terminați:
„Pentru că, deși foarte puternic, creierul tău este limitat în privința cantității de informații pe care le poate gestiona simultan. În medie, el poate procesa șapte informații în același timp. Și, de multe ori, nu este suficient pentru a evalua toate detaliile necesare unei decizii corecte. Emoțiile tale, de fapt, au rolul de semnal de alarmă pentru creierul tău, reamintindu-i consecințele negative ale unei alegeri făcute în trecut.”
După avalanșa de emoții, creierul nostru intră în contact cu termeni precum „autocontrol”, „risc”, „frică”, „prietenie”, „dragoste”, „echitate”, „greșeală” și tot așa. Și pare să capituleze în fața realităților numite „ecrane”, „jocuri video”, „social media”, „consum”. Și în aceste cazuri, Grégoire Borst și Mathieu Cassotti explică ce se întâmplă, de fapt, în mintea noastră și ne dau câteva direcții despre cum să ieșim din capcanele epocii noastre, inclusiv din cursa știrilor false. Iar concluzia lor este răcoritoare ca o limonadă rece într-o zi toridă:
„Cum creierul tău îți permite să resimți emoțiile mai intens decât adulții, ești mult mai sensibil(ă) la nedreptăți. Asta te face să acționezi și să lupți pentru cauzele în care crezi. Iar lumea nu duce lipsă de mari provocări de înfruntat! Poate fi vorba despre combaterea discriminării sau de adoptarea unui mod de viață mai ecologic!
A fi adolescent înseamnă și să ai curajul să spui nu și să te mobilizezi atunci când adulții s-au resemnat. Destinul tău este în mâinile tale: prin alegerile și acțiunile tale, ai puterea să schimbi lumea și să o faci mai bună.”
Să nu credeți că volumul de față e împănat cu date scorțoase și cuvinte alambicate. Deloc! Pe lângă stilul narativ foarte atractiv și ilustrațiile amuzante, autorii au conceput mici teste, jocuri și experimente, pe care tinerii cititori le pot face singuri sau împreună cu părinții și prietenii. Vor afla o grămadă de lucruri interesante despre ei înșiși și se vor distra pe cinste. Nici eu n-am rezistat tentației și-am verificat cum stau la capitolul „Îți controlezi emoțiile sau te controlează ele pe tine?” și dacă mă pricep să identific fake news-urile (am ieșit onorabil, mai ales că citisem înainte Alertă de știri false. Invazia chiloților criminali, un alt titlu din colecția Academia Arthur). Doar la „Capcană pentru părinți” m-am împotmolit și-am zis răspicat „nu-i de mine”.
Dacă sunteți curioși ce se întâmplă zi de zi, minut de minut în mintea noastră și, mai ales, de ce se întâmplă toate acestea, distrați-vă și voi cu Uite ce face creierul meu!.
