Din 7 în 7

29 septembrie 2018
Din 7 în 7

Lui Willow îi plac plantele, culoarea roşie, să evalueze oamenii în funcţie de starea lor de sănătate şi să numere din 7 în 7. Willow nu este o fetiţă obişnuită, ci una „superior înzestrată”: are răspunsuri pentru aproape toate întrebările, ia cele mai mari note la şcoală şi, din păcate, nu are prieteni. Cu hainele ei de grădinărit, pălăria roşie, stilul de viaţă uşor extravagant şi inabilitatea de a interacţiona din punct de vedere social, fetiţa de doisprezece ani nu pare să se integreze niciunde în societate, cu atât mai puţin la şcoală.

Tragedia vine în ziua în care Willow ajunge acasă şi primeşte vestea că părinţii ei adoptivi au murit într-un accident de maşină. Din acest moment, Willow nu doar că trebuie să facă faţă durerii de a-şi fi pierdut părinţii pentru a doua oară, ci şi sentimentului că a rămas complet singură pe lume, fără niciun sprijin. Fără rude sau prieteni apropiaţi şi fără vreun fel de aranjament financiar făcut de părinţi în timpul vieţii, Willow ajunge, din nou, în grija statului.

Din acest moment, durerea ei începe să devină şi durerea altora, căci puţinii oameni pe care Willow îi cunoştea – chiar dacă la nivel superficial – încep să se simtă responsabili pentru ea.

Dell Duke, consilierul incompetent al şcolii, Mai şi Quang-ha, cei doi fraţi vietnamezi cu care Willow se întâlnea la şedinţele de consiliere, mama lor, proprietara unui salon de manichiură, şoferul de taxi care o consideră un înger venit să-i schimbe viaţa – toţi pun cumva umărul la reconstruirea vieţii lui Willow. Ei încep prin a-i acoperi nevoile de bază – hrană, adăpost – şi continuă prin a-i oferi sprijinul emoţional de care Willow avea nevoie pentru a depăşi durerea şi şocul iniţial al pierderii părinţilor.

Din 7 în 7 este o carte emoţionantă care abordează subiecte delicate precum adopţia, doliul, inadaptarea socială, sărăcia, tulburările obsesiv-compulsive, dar care reuşeşte să nu fie o carte tristă, mohorâtă, ci o carte plină de optimism, la care vă asigur că veţi şi zâmbi mult.

Este, în esenţă, o carte despre familie şi despre multiplele semnificaţii ale acestui termen: de la familia ei adoptivă, formată din doi părinţi, Willow ajunge într-un nou tip de aranjament familiar, cu o mamă singură şi doi copii mari, o casă care nu e a lor, un bărbat care preferă să graviteze în jurul acestui nucleu şi să nu-şi asume vădit vreun rol patern, şi, în cele din urmă, un alt bărbat care acceptă cu dragă inimă familia nou-formată, cu toate responsabilitităţile care decurg din asta.

Un text de Laura Frunză

FRAGMENT

 

„Am ajuns la nişte concluzii legate de experienţa mea la gimnaziu.

Îmbrăcămintea era foarte importantă.

După părerea mea, într-o lume perfectă, toată lumea ar fi purtat halate de laborator în mediul şcolar, dar evident că nu se întâmpla aşa.

Adolescentul obişnuit era dispus să poarte haine foarte inconfortabile. (...) Hainele purtate de colegii mei de şcoală erau, după părerea mea, fie mult prea strâmte, fie mult prea largi. Se pare că era inacceptabil să porţi ceva care ţi se potriveşte.

Tunsorile şi accesoriile erau decisive.

Culoarea neagră era foarte populară.

Unii dintre elevi se străduiau din greu să iasă în evidenţă.

Alţii depuneau la fel de mult efort să se piardă în mulţime.

Muzica era un soi de religie. Ea părea şi să unească oamenii şi să-i dezbine. Era emblema unui grup şi părea să recomande moduri de a te purta şi a reacţiona.

Interacţiunile dintre specia masculină şi cea feminină erau diverse, puternice şi foarte imprevizibile.

Pipăielile se practicau mai mult decât crezusem.

Unii elevi nu aveau niciun fel de inhibiţii.

Nutriţiei nu i se acorda niciun fel de atenţie.

Cuvântul deodorant încă nu era de înţeles de jumătate dintre băieţi.

Iar cuvântul super era folosit în exces.” (p 36-37)


 

           Din 7 în 7 | paperback (Editura Arthur, 2018, Colecţie: Smart Blue)

           Autor: Holly Goldberg Sloan

  • Ilustrator: Gary A. Rosen
  • Traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu

 

 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART