Cornul și laptele magicienilor
Aici Olguța! Se știe că în materie de ciudățenii gastronomice, nu mă întrece nimeni.
După cum v-am dezvăluit în Marea Demascare, nu pot lua medicamentele cu apă, ca oamenii normali. Le iau cu mâncare. Am nevoie de o bucățică de pâine sau de orice altă mâncare solidă. Pun pariu că n-ați mai auzit de așa ceva. Deși nu-mi plac regulile, cred cu tărie în regula celor șase secunde în care e OK să ridici mâncarea de pe jos fără probleme. Inclusiv afară.
În concluzie, mâncarea are un rol important în viața mea, mai ales dacă-i vorba despre micii de la Obor. Aș vrea să fiu o vrăjitoare pricepută precum Luna Lovegood și să transform laptele și cornul de la școală în acei mici delicioși! Dacă vă întrebați ce preferințe culinare au și alte personaje îndrăgite de voi, pregătiți-vă să vă luați notițe pentru viitoarea pauză de prânz:
Charlotte Doyle recomandă Prăjitura Marinarului
Mâncărurile pe care le mânca Charlotte nu erau sofisticate, dar asta e o prăjitură ușor de făcut și gustoasă pe care o puteți împărți cu colegii voștri!
(Să rugați un adult să vă ajute cu fiertul apei.)
Ingrediente:• 2 linguri de unt,• 2 linguri de zahăr,• 1 ou, bătut ușor,• ½ cană de melasă, • 1½ căni de faină, • 1 linguriță de praf de copt, • ½ linguriță de sare, • ½ cană de apă fiartă, • ½ cană stafide (opțional)
Instrucțiuni
1. Untul și zahărul se bat într-un vas mare cu ajutorul unui mixer până se obține o cremă pufoasă.
2. Adăugați oul și melasa în crema de zahăr și unt și băteți-le bine.
3. Cerneți făina într-un alt vas, adăugați praful de copt și sarea. Dacă folosiți stafide, adăugați-le și pe acestea în amestecul uscat.
4. Adăugați alternativ cantități mici de amestec uscat și de apă fiartă în crema de zahăr și unt. Omogenizați compoziția.
5. Turnați compoziția într-o tavă rotundă cu diametrul de 23 de centimetri sau într-una pătrată de 20 x 20 de centimetri și bag-o la cuptor. Aburul care iese din apa fiartă va coace prăjitura în aproximativ o oră și jumătate – două ore.
Prăjiturile Micului Șef Prințesa Brie-Brie
„Păi, zahăr, scorţişoară, unt, vanilie, bombonele colorate, mâncărică umedă cu bucăţele de brânză pentru căţei fericiţi, pipote de pui şi, cel mai important, ingredientul meu secret, cerealele Cap’n Crunch!“
Cam asta este rețeta cu care Prințesa Brie-Brie a inventat: Prăjituhrelele Delicioase pentru Câini și Oamenii lor! Deși părinții par foarte încântați de aceste gustări, eu v-aș sfătui totuși să scoateți din ecuație mâncărica pentru câini. Sunt sigură că prăjiturelele lui Brie-Brie vor fi la fel de delicioase și fără, doar conțin bombonele colorate! Însă dacă aveți un cățeluș așa cum îl am eu pe Farid, îi puteți face o surpriză pregătindu-i acest treat cu care Brie-Brie a cucerit gurmanzii patrupezi și nu numai.
Meniurile din mintea lui Patrick
V-am povestit că mama e super obsedată de mâncarea sănătoasă. Organică. Bio. De la ţară. Produsă de animale fericite, crescute în condiţii igienice cât mai extraordinare şi mai omeneşti cu putinţă.
V‑aţi prins. Cu siguranţă ştiţi pe cineva asemănător. Sunt peste tot. Problema e alta: că mă pune şi pe mine să mănânc (cică) sănătos: adică, în principal, salate, carne slabă, legume şi fructe cât încape.
Îmi amintesc că la un moment dat am glumit cu ea şi i‑am zis ceva de genul: „Nutriţionistul mi‑a recomandat carne slabă, dacă se poate, pui. Azi am mâncat pui de oaie şi de porc. Cred că mâine voi încerca puiul de vită.“ Foarte comic, dacă mă întrebaţi pe mine. Comentariul meu a fost prost primit, ca majoritatea glumelor mele. Aveţi mare grijă: ei nu au simţul umorului prea dezvoltat. Nu tu cartofi prăjiţi, nu tu grătare prăjite periculos de mult, nu tu sucuri acidulate. Şi nu tu chipsuri. Ceea ce e dureros. Nu neg că există posibilitatea infimă a unor beneficii pe termen lung, însă deocamdată e groaznic de plictisitor. Cine‑i de vină că mâncarea nesănătoasă e singura gustoasă?
O să vă mărturisesc un secret: de fiecare dată când trebuie să măncânc ceva odios de sănătos precum varza de Bruxelles, îmi imaginez că mă îndop cu bombele calorice gătite de SpongeBob la Krusty Krab. Așa că pot spune că îl înțeleg perfect pe Patrick care își imaginează brânză când vede ciocănele!
Biscuiții unui Puști
Greg nu doar că e cel mai simpatic puști, dar îi și merge mintea: acesta s-a gândit să își monetizeze pasiunea pentru biscuiți într-o frază-cheie parcă scoasă dintr-un sitcom: CE BISCUIȚII MEI! Probabil vă întrebați cum pot ieși bani dintr-o frază. Puștiul s-a gândit să o imprime pe toate obiectele imaginabile și să se îmbogățească din vânzări. BRB, mă duc să îmi comand un tricou CE BISCUIȚII MEI!