Cinci fetițe de poveste despre care să citești în luna martie

Luna martie e luna tuturor fetelor și femeilor: și a celor îndrăznețe, și a celor mai timide, și a celor cu fire de artist sau a celor organizate, și a celor pasionate de citit sau de pictură, a iubitoarelor de animale, a poznașelor și a celor care sunt bune prietene sau surori. Așa că iată pentru voi o selecție de eroine originale, care au învățat că cel mai bun mod de a privi lumea e prin lentila proprie și că nicio problemă nu este fără rezolvare, dacă ai la tine simțul umorului și gândirea creativă.

Pippi Șosețica, personajul creat de scriitoarea suedeză Astrid Lindgren, este un model de optimism și gândire pozitivă. Este orfană și complet singură pe lume, dar alege să spună: ”Mama e înger și tata e rege. N-are nimeni așa părinți!” Forța ei fizică (Pippi poate ridica un cal deasupra capului) e o metaforă pentru forța ei morală: în ciuda necazurilor prin care a trecut, Pippi este veselă, zâmbitoare, prietenoasă și bună la suflet. Pippi are imaginație și inventează mereu jocuri distractive pentru Tommy și Annika. Pentru Pippi nimic nu e ghionion sau necaz, ea reușește să vadă partea bună a lucrurilor în orice i se întâmplă și în orice face. Și chiar dacă nu merge la școală și nu a luat lecții de bune maniere, Pippi pare să știe o mulțime de lucruri și să-și facă o mulțime de prieteni noi, chiar și printre adulții inițial revoltați de comportamentul ei bizar.

Matilda, eroina lui Roald Dahl este o fetiță neobișnuită. La un an și jumătate vorbea cursiv cu vocabularul unui adult, iar la patru ani citește deja foarte bine, preferând cărțile în defavoarea televizorului, spre deosebire de restul familiei. Biblioteca publică este refugiul ei preferat, iar Hemingway, Dickens și Kipling îi devin cei mai buni prieteni. Matilda înoată contra curentului în familia ei: este cinstită, inteligentă și pasionată de cultură. La polul opus, se află o mamă neglijentă, dependentă de televizor, un tată escroc și un frate care le calcă pe urme. Matilda crede că nu e suficient umor în cărțile pentru copii, pentru că cei mici nu sunt așa de serioși precum adulții și adoră să-i facă cineva să râdă. Nu suportă nedreptatea și luptă contra ei cu puterile nou căpătate. Matilda este o ștrengăriță simpatică și inofensivă, care își face ușor prieteni și merge cu plăcere la școală.

Harriet din Harriet spionează de Louise Fitzhugh este o fetiță cu un acut simț al observației și cu capacitatea de a-și imagina scenarii și jocuri complexe. “Mă bucur că eu nu sunt perfectă. M-aș plictisi de moarte.” Harriet nu este un personaj ușor de plăcut – spionează pe toată lumea și își notează în caiete lucruri destul de răutăcioase despre ceilalți, este foarte tipicară (de exemplu, refuză să mănânce altceva în afară de sandvișuri cu roșii la prânz) și nu face deloc eforturi să fie sociabilă. Însă Harriet e o femeie modernă în devenire: își dorește o carieră, ignoră convențiile sociale și se împrietenește cu cine dorește, fără a ține cont de statutul social. Când e atacată, răspunde în aceeași manieră și, chiar dacă nu învață nicio lecție la final, Harriet dă dovadă de multă forță interioară, mai ales având în vedere faptul că în jurul ei nu există niciun adult pe care să se poată baza.

Sora mea, Ramona de Beverly Cleary, este o fetiță de 4 ani, permanent pusă pe șotii și expertă în a-și sâcâi sora cea mare. Ramona adoră cărțile cu excavatoare, pe șopârla ei imaginară și să se dea cu tricicleta prin casă. Beezus, sora ei, o consideră o pacoste și, uneori, e invidioasă când lumea spune că Ramona are o imaginație bogată. ”Este absolut îngrozitoare – spune Beezus despre ea – și uite cât e de veselă. Când te uiți la ea, ai zice că n-a făcut nicio poznă. Mi-a stricat toată după amiaza, iar ea e fericită.” De fapt, Ramona e doar un copil mic într-o lume mare. Vrea să fie băgată în seamă și să facă tot ce face sora ei, iar când lucrurile nu ies tocmai bine, nu-i nicio problemă. O poate lua oricând de la capăt, cu altă poznă, mai reușită!

Eroina Clementina de Sara Pennypacker este exemplul perfect de cum intențiile bune pot avea rezultate dezastruoase. Mai întâi, Clementina o tunde pe Margaret, apoi o vopsește în cap cu markere permanente, apoi încearcă să-i lipească la loc niște păr, apoi se tunde și se vopsește și pe ea însăși, lucruri care o aduc în permanență în biroul directoarei. Dar nimeni nu poate sta supărat prea mult timp pe Clementina: intențiile ei sunt bune, chiar dacă rezultatele nu sunt tocmai cele dorite. În plus, Clementina are capacitatea de a privi problemele din alt unghi și chiar rezolvă necazul cu porumbeii de la ei din bloc. Clementina nici nu avea cum să iasă altfel, dintr-o mamă artistă și un tată jucăuș, care pare mereu să știe ce să spună sau să facă pentru a-i ridica moralul. Și nici nu e nevoie de prea multe: Clementina e o fetiță optimistă, dispusă mereu să vadă partea bună a lucrurilor.

Un text de Laura Frunză