Bertoldo, un trickster la curtea regelui din Verona

Bertoldo și Bertoldino este o veche poveste populară italiană,  care pune în lumină agerimea și directețea nepervertite ale unui om simplu, dar înzestrat cu umor și cu o inteligență tăioasă. Este vorba despre Bertoldo, un personaj din popor, un țăran a cărui sluțenie proverbială este compensată de darul povestirii și al speculației de dragul speculației.

Bertoldo e un țăran filosof, unul cu limba ascuțită, amuzant, greu de intimidat,  dar clar nedrept cu femeile, cum sunt, în general toate aceste personaje sfătoase,  masculine, ieșie din povești vechi de sute de ani. Bertoldo și Bertoldino a fost așternută pe hârtie pentru prima dată, căpătând, astfel, o formă cultă, de Giulio Cesare Dalla Croce, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea. Este o poveste inițial inspirată de una dintre pildele lui Solomon, cea în care două femei se ceartă pe același copil, iar înțeleptul intuiește calea prin care li se poate face dreptate. Aici, povestea începe cu o gâlceavă pe o oglindă, tot între două femei, iar Bertoldo, curios de mersul lucrurilor și mai ales de cel al minții regelui Alboino, pleacă și el spre Verona, unde acesta își avea curtea, să vadă cum li se va judeca celor două pricina. Odată ajuns la curte, Bertoldo va rămâne, fermecându-l și, în același timp, exasperându-l pe rege cu șiretlicurile minții lui nepotolite și scoțând-o din pepeni pe regină, pentru că, așa cum am pomenit de la bun început, în Bertoldo e și vocea patriarhilor rurali, care văd în femeie vicii, inconsecvență și veșnic prilej de glume răutăcioase. Acum, autorul (sau mai degrabă autoarea, pentru că istoria lui Bertoldo e repovestită, în această ediție, de Adriana Lăzărescu) are grijă să ne dea și o explicație: ˮBertoldo nu prea îndrăgea femeile, deoarece nici ele n-aveau de ce să-l îndrăgească pe elˮ, slut fiind și slobod la gură.

Șederea lui Bertoldo la curte e prilej pentru a etala o seamă de idei despre mersul vieții, care leagă, firesc, un cod de conduită șlefuit de înțelepciunea practică, din popor, dar și de glume, șarje zeflemitoare și ironii cu care taxează afectarea curtenilor. Lui Bertoldo, care ajunge să fie, în cele din urmă, îndrăgit chiar și de regină, îi va urma Bertoldino, fiul lui și al Marcolfei, soția rămasă acasă în Bretagnana, apoi, de Cacasenno, fiul mai încet la minte al lui Bertoldino. Aventurile lor în preajma mărimurilor din Verona sunt prilej pentru o plonjare într-o lume însuflețită de burlesc, șarjă și umor, adesea pentru a compensa fragilitatea și puținătatea din viețile unor oameni care nu aveau prea multe prilejuri de bucurie sau de triumf personal. Și tot aventurile lor deschid o fereastră către mentalitățile unei lumi cu ierarhii clare și stricte, în care umorul și zeflemeaua erau  nu doar tonice ocazionale, ci adevărate antidoturi și panacee pentru foarte multe nedreptăți și limitări.

Ilustrațiile, semnate de Silviu Băiaș, servesc cum nu se poate mai bine corpul poveștii, adăugând viață, energie și culoare în toate. Dacă aveți chef de snoave, un strop de carnavalesc, micro-liste de cugetări, subversiune și umor reavăn, rezistent secole bune, căutați-l pe Bertoldo. E ori la curtea din cetatea Veronei, ori la el în sat, întorcând cu susul în jos lumea și ideile (fixe) despre ea.   

Un text de Eliza Ștefan

Fotografii de Andreea Arsene

Bertoldo și Bertoldino, Giulio Cesare Dalla Croce

Repovestire de Adriana Lăzărescu

Ilustrații de Silviu Băiaș

• Arthur retro, 2019