Avanpremieră: "Selfie"

20 decembrie 2018

Selfie este un ingenios volum colectiv, în care 23 de autori contemporani şi-au făcut autoportretele, în texte proaspete, vioaie, care păstrează spontaneitatea (premeditată!)  unor selfie-uri demne de a fi share-uite cât mai mult, în special de copii şi adolescenţi. Fiecare scriitor înscris la selfie-ul de grup şi-a ales propriile suprafeţe în care să se reflecte: fie cărţi intens formatoare, fie personaje cu rol hotărâtor în propriile vieţi (sau poveşti), fie amintiri sau ficţionalizări libere, scopul final fiind acela de a se prezenta, într-un mod cât mai prietenos, celor mai tineri cititori. Fiecare are parte şi de câte un portret simpatic, însoţit de câte o fotografie, iar textele sunt alternate cu ilustraţii semnate de Dan Ungureanu, Petra Martin şi Raluca Anghel. Volumul este structurat în trei secţiuni tematice, „Caleidoscop“ (cu ilustraţii de Dan Ungureanu), „Zoom cu prieteni“ (cu ilustraţii de Petra Martin) şi „Oglinzi interioare“ (cu ilustraţii de Raluca Anghel), iar  contributorii  sunt scriitori contemporani cunoscuţi, aleşi în aşa fel încât să ilustreze un mozaic de stiluri, de sensibilităţi şi de posibilităţi de lectură.

 


 

La un click distanță

 

Lume-lumeeee...! Selfie-selfieeee...! Nu e cinci lei, nu e trei lei, e un singur leu!

Hai la selfie cu noroace, dai un leu da’ știi că face!

 

Acum o vreme eram la o simandicoasă sesiune de comunicări științifice, într-un oraș tare îndepărtat. Cineva vorbea despre selfie. Despre selfie-urile vedetelor.

Știți că o V.I.P., o „very important person“, o persoană din cale-afară de importantă, nu vrea să fie văzută oricum. Dacă iese cumva dimineața din casă, cu ochii cârpiți de somn, se strecoară furiș pe ușa din spate, cu o pungă în cap, ca să nu prindă de veste reporterii înghesuiți în fața locuinței. Dar o persoană ultra-mega importantă nu se poate dezlipi de admiratorii ei. Și ce și-ar putea dori admiratorii mai mult decât o poză ruptă din viață, fără martori, fără operatori de platou, chiar așa, cu ochii cârpiți de somn și părul varză și îmbrăcămintea vraiște? Așa că, ne explica simandicosul expert în producția de selfie-uri a vedetelor, ăsta e trendul: dacă până acum câteva zeci de fotografi trudeau să scoată o poză de platou cât mai bine aranjată, acum tot atâția fotografi se străduiesc să obțină o poză cât mai bine deranjată.

 

Lume-lumeeee...! Telefonu-n vârf de băț ne îndeamnă la răsfăț!

Privirea îți curge din ochi, înăuntru, către faringe, alunecă pe claviculă spre umăr, coboară spre cot, apoi către degete, de aici se cațără pe băț drept în fața ta și, uite!: privirea ta se uită la tine! Privirea ta se uită la privirea ta care se uită la privirea ta...

 

Vreau un băț lung-lung-lung, până la capătul lumii, vreau un băț cu un ochi în vârf care să mă vadă înăuntrul lumii întregi. Ce dacă Pământul nostru cel de toate zilele se arcuiește rotund și bățul meu urcă mai departe către Lună, către Jupiter, către întunericul presărat cu stele. Urcă-se, ducă-se! Vreau un selfie în care să se vadă și cele văzute și cele nevăzute, și ce este și ce nu e și ce nici măcar nu poate trage nădejde să fie.

 

Lume-lumeeee...! Cine vine să facă un selfie cu mine? Câți prieteni încap pe-un ecran? Câte chipuri dintr-o poză încap într-o prietenie?

Altfel erau lucrurile în vremurile de odinioară. Eu îți făceam o poză. Tu îmi făceai o poză. Puneam dup-aia pozele într-un plic. Eu ți-l trimiteam ție. Tu mi-l trimiteai mie. Acum ne așezăm fiecare, cuminți, în câte-un colț al plicului și întindem degetele: oare se vor atinge?

 

Lume-lumeeee...! Cică unul, un pictor flamand, Van Gogh îi zicea, și-a făcut un selfie făr-o ureche. Cic-un altul, pictor român, Victor Brauner, s-a selfizat făr-un ochi, dar cu atâta convingere, că până la urmă l-a și pierdut.

Vreau un selfie cu jdemii de urechi și de ochi. Vreau un selfie în care să mă văd văzându-mă și să m-aud auzindu‑mă. Unul care să nu se uite la mine, ci în mine. Care să-mi audă inima zvâcnind. Hai la selfie cu noroace, fiecărui cum îi place! Click!

 

Liviu Papadima

 


 

Selfie, volum coordonat de Florentina Sâmihăian

Cuvânt-înainte de Liviu Papadima

Colecția Cărțile mele, Arthur, 2018

 

Recomandări (459) Crești cu povești (15) Interviuri (133) Noutăți (152) Artstagram (81) Călătoriile micului om (10) Titluri în focus (440) Evenimente (81) Cartea în 3 minute (19) Dragă scriitorule (29) 15 cărți recomandate de copii (3) Topuri (34) Chestionar Arthur (14) Locuiește în poveste (50) Pasiuni & Colecții (8) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (22) Ordinul Povestitorilor (16) Artstagram 4 (7) Școală (32) Concursuri (137)
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu
Citește un clasic și devino popular: „Vântul prin sălcii” de Kenneth Grahame, cu ilustrații de Dan Ungureanu de Oana Purice 01 august 2025
Valuri de căldură, atenționări meteo de caniculă și vijelii puternice. Poate și-o vacanță multă așteptată, dar care este precedată, invariabil, de fur...
Mai multe
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“
Motani, mierle, copii și bunici în „Povestiri cu rost. Antologie de texte basarabene“ de Oana Purice 24 iulie 2025
Motanul Ochi-Verde vrea să-i vină de hac rândunicii neatente. Puiul de lin îi joacă o festă bibanului rănit. Păpușa cu inimă de piatră nu-și găsește s...
Mai multe
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott
Combo-ul perfect: știință și comicsuri. „Creierul. Cea mai avansată mașinărie de gândit” de Alex Graudins și Tory Woollcott de Oana Purice 21 iulie 2025
Vă propun să vorbim din nou despre creier. Bine, mai mult o să vorbesc eu, că asta-i convenția în majoritatea textelor (nu să vorbesc eu, ci să vorbea...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART