ARTHUROTECA – lecturi audio cu Adriana Moca

11 iunie 2020
ARTHUROTECA – lecturi audio cu Adriana Moca

Dragi prieteni,

 

Avem o veste bună pentru voi. În fiecare joi vă invităm pe canalul nostru de YouTube să ascultați ARTHUROTECA. Arthuroteca este locul de întâlnire al celor mai frumoase fragmente din cărțile autorilor români publicați la Arthur, în lectura actriței Adriana Moca.

 

Pentru că ne dorim să descoperiți cărțile autorilor români pe care îi publicăm, ne-am propus să vă oferim fragmente audio care cuprind câteva pagini, suficiente pentru a vă stârni curiozitatea. Veți putea asculta fragmente din cărțile unor autori cunoscuți în literatura română pentru copii, sau din cărți câștigătoare ale concursului Trofeul Arthur, dar și fragmente din colecția Cărțile mele sau din alte antologii publicate la Arthur.

 

Și pentru că apreciem lecturile realizate de actori, Adriana Moca va fi vocea care vă va purta în fiecare călătorie din Arthuroteca.

 

 

 

 

Adriana Moca este actriță și manager cultural. Susține lectura în școli prin proiectele asociației pe care o conduce. Crede în puterea cuvintelor de a construi lumea binelui, adevărului și frumuseții, inspirându-se dintr-un personaj ficțional, Șeherezada.

 

”Dacă ai să asculți poemul până la capăt, ai să fii alt om, spune un personaj în spectacolul lui Peter Brook, Mahabharata. Nu știu dacă ascultătorii Arthurotecii se vor trasforma în eroi sau prințese, dacă vor învinge Răul ce bântuie lumea sau vor găsi antidotul pentru virusul care ne-a închis în case.

Ce știu sigur, însă, e că fiecare pagină pe care am citit-o m-a făcut să descopăr cu mare bucurie că există literatură română de calitate pentru copii, scrisă cu mult umor și delicatețe pentru toate vârstele de fapt, fiindcă o carte bună pentru copii e o lectură grozavă și pentru un adult.

Îmi doresc să ascultați fragmentele și să citiți apoi cărțile scriitorilor și scriitoarelor Arthur, în întregime. Pe cuvânt de pionier și Șeherezadă, că o să vă placă!” – Adriana Moca

 

Vă invităm să ascultați mai multe episoade din Arthuroteca pe canalul nostru de Youtube:

 

Arthuroteca #1. Cartea albă cu Apolodor sau Apolododecameronul de Florin Bican, cu ilustrații de Dan UngureanuMai multe despre carte AICI.

 

 

Arthuroteca #2. Terapia cu prințese de Adina Popescu,

povestire publicată în antologia Cel mai mult și mai mult.

 

 

Arthuroteca #3. Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama de Matei Vișniec, cu ilustrații de Andra Bădulescu. Mai multe despre carte AICI.

 

 

Arthuroteca #4. Tropice tâmpe de Florin Bican. Mai multe despre carte AICI.

 

 

Arthuroteca #5. Planet Break de Florin Bican,

povestire publicată în antologia Lumea-n gamă marțiană - Seniorii.

 

 

Arthuroteca #6. Și v-am spus povestea așa de Florin Bican. Mai multe despre carte AICI.

 

 

Arthuroteca #7. Selfiliada sau protoportretul Entrópiei Proteu de Florin Bican,

povestire publicată în antologia Selfie (Seniorii).

 

 

Arthuroteca #8. Abecedarul meu nescris de Florin Bican,

povestire publicată în antologia Care-i faza cu cititul?

 

 

Arthuroteca #9. O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea Pricoliciului de Adina Popescu, cu ilustrații de Amalia Dulhan. Mai multe despre carte AICI.

 

 

Arthuroteca #10. O istorie secretă a Țării Vampirilor. Cartea fetiței-vampir de Adina Popescu, cu ilustrații de Alex Horghidan. Mai multe despre carte AICI.

 

 

Arthuroteca #11. 8 povestiri de pe Calea Moșilor de Adina Popescu, cu ilustrații de Bilyana Velikova. Mai multe despre carte AICI.

 

Play & enjoy! 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART