Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc/ de Florin Bican

30 mai 2013

Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc reuneşte trei parodii în versuri ale unor texte celebre. Sunt aduse astfel în contemporaneitate, cu efecte de un comic savuros, Povestea lui Harap-Alb, Muma lui Ştefan cel Mare şi Rică nu ştia să zică, într-un act de virtuozitate poetică absolut remarcabil. Plecând de la convingerea că „morala, în vechea ei formă, s-a tocit, nu mai are efect, iar morala este tocmai imposibilitatea de a formula o morală”, Florin Bican depăşeşte orice echivoc şi dinamitează convenţionalul, dovedind astfel un curaj similar cu cel al adolescenţilor cărora li se adresează. Ireverenţios şi ironic faţă de eroismul personajelor bine-cunoscute, autorul îngroaşă tuşele, fiind convins că „orice tânăr este capabil să vadă ironia din aceste texte”.

Florin Bican este marele câştigător al Trofeului Arthur pentru literatură şi tineret, ediţia I. Concursul Trofeul Arthur li se adresează scriitorilor debutanţi sau consacraţi, care scriu literatură pentru copii şi tineret. Celelalte secţiuni ale primei ediţii a concursului au fost câştigate de Călin-Andrei Mihăilescu (secţiunea poezie), Laura Grünberg (secţiunea proză scurtă), Daniela Kluz şi Anca Milchiş (secţiunea roman). Cea de-a doua ediţie a concursului Trofeul Arthur pentru literatură pentru copii şi tineret a fost deja anunţată, textele urmând să fie trimise pe adresa concurs@editura-art.ro până pe data de 1 iunie 2013. 

Citeşte restul articolului aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART