O tabără puțin mai specială

de Evelina Bidea acum 5 ani

Louis Sachar este un foarte cunoscut autor american de cărţi pentru copii, devenit celebru prin intermediul romanului Holes, apărut la Editura Arthur. Romanul Tabăra a primit multe premii literare, dintre care cel mai important este National Book Award for Young People's Literature, dar şi medalia Newbery. Romanul este atât de celebru în străinătate, încât a fost și ecranizat.

În volumul Tabăra facem cunoştinţă cu un personaj care pare a se afla mereu la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Fie că este vorba despre strada pe care s-a aflat în momentul în care au fost furaţi pantofii unui celebru jucător de baseball care urmau să fie vânduţi, iar banii să fie donaţi pentru caritate, fie că este vorba de faptul că stră-străbunicul său bun-de-nimic-şi-hoţ-de-porci-împuţit nu şi-a ţinut promisiunea dată doamnei Zeroni, fiind blestemat din această pricină, un lucru este clar: Stanley Yelnats nu pare a fi unul din favoriţii norocului.

Fiind nevoit să plătească pentru greşelile altora, Stanley are norocul să dea peste tot felul de oameni, putând învăţa încă de mic, în acest fel, ce înseamnă prietenia adevărată şi cât de greu se obţine. Însă, în tabăra în care este nevoit să meargă, pe lângă frustrarea de a fi pedepsit fără să fie vinovat, eroul nostru are multe alte trăiri. De la enervarea simţită în faţa celor puternici, care cred că le pot impune orice celor din jur doar pentru că au mai multă forţă, de la epuizarea fizică ce îl răpune rapid, nefiind obişnuit nici cu soarele puternic, nici cu lipsa apei, de la încercările care-l învaţă cum să-i selecteze pe cei care merită să fii sinceri cu ei şi până la învăţarea faptului că fiecare are ceva de oferit la schimb, cum ar fi, în cazul lui, ştiinţa de a scrie, Stanley trece printr-o mulţime de stări care îl modifică şi-l transformă, uşor-uşor, într-un copil curajos, pregătit să se înfrunte cu fantomele trecutului său şi cu pericolul imediat al şopârlelor roşii.

Citeşte restul articolului aici.

 

Vă recomandăm şi