Librăria Bastilia: Poveste cu o păpușă japoneză și mulți copii români

de Ema Stere acum 5 ani

Fiindcă de necazurile prin care trece Barbie până obține o ținută perfectă m-am cam săturat, m-am hotărât să testez, împreună cu fetița mea, cum decurge asortarea în cazul chimonourilor, de exemplu.

Așa că ne-am înscris și am așteptat cu mari emoții atelierul Micile miracole - una dintre întâlnirile de weekend de la Librăria Bastilia (organizatori: Editura Arthur, Librăria Bastilia și Artelier D). Pretextul acestui atelier (dedicat copiilor de 3-5 ani) era, bineînțeles, o carte: Yumi de Annelore Parot (Editura Arthur, 2010). Cine e Yumi? O kokeshi,adică o păpușă japoneză de lemn. Ce face ea? Merge la o petrecere. Ce implică această acțiune? Să-și găsească haine potrivite, adică un chimono și un evantai asortat; să își cumpere o mască; în fine, să ajungă la casa unde are loc petrecerea.

Cam douăzeci și cinci de copii s-au prezentat la Bastilia sâmbătă dimineață, cu părinții și bunicii aferenți. Într-o primă etapă, s-au așezat într-un semicerc ordonat, cu fundulețele pe perne. În etapele următoare, fiecare după temperament: au chicotit, plâns, alergat etc. Doar cei mai timizi au rămas încremeniți, cu ochii spre cele două animatoare.

Magda Condurache și Daniela Mișcov au, amândouă, o bună experiență cu copiii, dobândită la Teatrul Ion Creangă. S-au jucat cu păpușele din carton, au improvizat căsuțe din cutii de chibrituri și drumuri din fâșii de hârtie colorată. Au împărțit chimonouri micuțe și evantaie cât degetul, i-au pus pe copii să recunoască personajele și să (da, s-a ajuns și la asta!) asorteze micile obiecte vestimentare. Andra Cărbunaru (PR Librăria Bastilia) s-a ocupat și de pernele de stat pe jos, și de proiecțiile cu peisaje japoneze, și de muzică, și de materiale auxiliare. Căci, în finalul atelierului, fiecare pici a primit o păpușă cilindrică și o mască, pe care să le coloreze personal. Cu pensule și guașe.
Copiii pictau concentrați, mamele îi fotografiau drept și în dungă, mansarda librăriei zumzăia de glasuri mici. Cum să mai pleci?!
Am plecat, totuși, ținând cu mare mândrie produsele artistice. „Mai vreau aici", mi-a spus fiică-mea pe scările librăriei - iar ăsta, să știți, e un mare semn de apreciere, în cazul ei. Deci mai mergem.

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi