Jurnalul unui pusti, Editura Art

de Biblioteca năzdrăvanilor acum 6 ani

Ca părinte de copil nu prea mare, încă nu m-a "reprofilat" pe cărţile destinate şcolarilor mici. De Jurnalul unui puşti am auzit vorbindu-se, dar nu îmi picase cartea în mână. În schimb am prins o discuţie foarte aprinsă între copilaşii de la after-school, cu care am un opţional de abilităţi. Copiii – clasa a doua şi a treia, aproape că nu mai puteau ţine acul în mână de atâta râs, şi povesteau cu poftă cele mai haioase pasaje din carte. Au fost foarte uimiţi să mă audă că nu am citit cartea, de parcă se minunau că bunica nu ştie ce e ăla mouse. Şi cum nu ai nevoie de o recenzie mai bună pentru o carte decât încântarea unor copii după ce au citit-o, am hotărât să ajungă cumva cartea şi în braţele lui Andrei. Bunicii tot erau în căutare de idei de cadou pentru "sfinţişor", aşa că le-am dat pontul.

Andrei le-a devorat, la propriu, cum şi-a dat seama despre ce e vorba. Se citesc destul de repede, căci sunt scrise destul de mare, fila este din carton, aş zice că are măcar 120g/m2, şi sunt inserate o mulţime de desene. Cartea pare mai mult o bandă desenată, dar cu mult mai multe explicaţii. Am reuşit să citesc şi eu primele două volume, şi recunosc că e amuzantă. Cărui băiat nu îi place să citească despre farsele pe care un puşti de vârsta lui le face colegilor?! Primul volum mi-a pus un nod în gât la capitolul despre Crăciun, căci nu se spune explicit că Moş Crăciun nu există, dar se cam subînţelege.. Andrei nu a pus întrebări, probabil Moş Crăciun a reuşit anul trecut, cu minunea de peste noapte, să-l convingă că există cu adevărat.

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi