Colinde de Craciun (cu pian), Editura Art

15 februarie 2013

Târgul de carte Gaudeamus a fost un prilej pentru copii de a zburda liberi printre cărţi, şi de a completa un pic lista lui Moş Crăciun. La standul editurii Art, Iris a descoperit Colindele de Crăciun, varianta cu partituri adapate copiilor. Cum vreo 10 minute nu am reuşit s-o iau de lângă carte, i-am zis să lăsăm un bileţel pentru Moşu', cum că ea vrea cartea. Auzisem că umblă prin târg. Două jonglerii şi trei artificii şi cartea a ajuns în desaga moşului. Abia aştept să văd ce-i cântă Iris când va scoate cartea din sac!

Ce m-a convins s-o trecem pe listă a fost pianul. Avem şi noi jucărele de genul acesta acasă, dar ori au o singură gamă, do major, ori o au şi pe-a doua. Dar pianul de la Cartea cu colinde are jumătate din gamele inferioară şi superioară, şi poţi cânta cu adevărat. În plus, notele muzicale sunt transformate în buline numerotate, pentru ca un copil mic - fără noţiuni muzicale - să poată cânta cu uşurinţă. Cum colindele incluse sunt foarte cunoscute, durata notelor se adaugă după ureche, pentru că sistemul de notare nu este cel muzical.

Cert e că în cele 10 minute cât a stat lipită de carte reuşise să cânte binişor două versuri din Moş Crăciun cu plete dalbe. Din cuprins mai fac parte Jingle Bells, O, ce veste minunată!, Silent night, Astăzi s-a născut Hristos, O, brad frumos!, Iata, vin colindători.

Citeşte restul articolului aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART