Cine este cel mai mare Gulliver?

11 septembrie 2013

Avem o veste bună: tocmai a apărut volumul Cel mai mare Gulliver, de Gellu Naum. Cei mai mulţi cititori nu cunosc probabil acest titlu, căci nu a mai fost reeditat de la prima sa apariţie, din 1958. Având în vedere importanţa locului pe care autorul îl ocupă în istoria literaturii române, republicarea acestui volum este o veste îmbucurătoare nu numai pentru copii şi părinţi, ci pentru toți cei care îndrăgesc stilul lui Gellu Naum.

Naum este unul dintre cei mai îndrăgiţi autori români pentru copii, fiind cunoscut de aceştia îndeosebi pentru Cărţile cu Apolodor. Volumul Cel mai mare Gulliver li se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani, a căror dorinţă arzătoare este de a creşte cât mai repede. Asemenea lor, Matei, eroul cărţii, îşi doreşte să crească foarte repede şi să fie atât de mare încât nimeni să nu mai poată râde de el pentru că este cel mai pitic. Referirea la Călătoriile lui Gulliver ale lui Jonathan Swift ne indică încă din titlu faptul că dorinţa lui Matei este îndeplinită, chiar la superlativ, căci, într-o zi, plimbându-se prin curte, Matei dă peste un cangur magician minuscul care îl face pe băiat să crească până ajunge la nişte dimensiuni cu adevărat impresionante. Matei este atât de înalt încât poate parcurge fără dificultate drumul cel lung până la mare și poate atinge norii, dar, după cum era de aşteptat, nu mai poate recunoaşte realitatea de dimensiuni reduse în care trăiesc ceilalţi.

Citeşte restul articolului aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART