Cartea zilei: Călătoriile lui Gulliver

de Cristian Teodorescu acum 6 ani

Vi se pare Ferma animalelor a lui Orwell o cărţulie pentru copii? Cel puţin nu prea! o să spuneţi, dacă nu cumva veţi fi de acord cu mine că acel roman cu certuri şi lupte pentru putere între porci n-a fost scris pentru copii şi n-are nici o legătură cu inocenta poveste a celor trei purceluşi. 

Cam tot aşa stau lucrurile şi cu Călătoriile lui Gulliver, genialul roman satiric al lui Swift care a ajuns pe mîna copiilor, deşi autorul l-a scris pentru adulţi, iar la prima sa ediţie a fost cenzurat, pentru a nu-i ofensa pe citorii din vremea aceea. Cînd l-am citit prima oară ştiam că nu există nici pitici nici uriaşi, dar asta nu m-a împiedicat să-l cred pe medicul Lemuel Gulliver că a călătorit în Lilliput şi în Brobdingnag. Am avut unele îndoieli despre existenţa ţării zburătoare, Laputa, şi mi s-a părut că e ceva putred cuHouyhnhnms, ţara cailor şi a infecţilor yahoo, aşa că una peste alta n-am înţeles decît litera romanului, care, între noi fie vorba, funcţionează impecabil. Fiecare dintre aceste lumi, cu tot cu întîmplările lui Gulliver prin ele, e de o verosimilitate fără cusur. Swift e genial în inventivitatea lui şi, dacă ştii şi încotro bate în subtext, fără să desfigureze textul, îţi dai seama de adevărata unicitate a acestei cărţi care vorbeşte cît se poate de aplicat despre ceva şi trimite, simultan, la cu totul altceva. E aici o schizofrenie încă ţinută sub control. Swift dansează pe muchie de cuţit - în timp ce simulează naivitatea lui Gulliver care-şi povesteşte întîmplările din călătorii, el îţi vorbeşte de fapt despre Anglia vremii sale şi îţi spune ce crede despre oameni, despre ce au ei în cap şi despre relaţiile dintre ei. Ca să-i poată examina pe îndelete şi la adevărata lor valoare, mai întîi îi face mici cît un deget şi ceva. Chiar şi la dimensiunea asta i se par detestabili. Se războiesc între ei, sînt în stare să-şi rupă gîtul, la propriu, din cauza ambiţiilor politice, iar la o adică îi pun gînd rău şi uriaşului Gulliver, fiindcă n-a vrut să-i lichideze pe inamicii lor, cu care sînt într-o veche dispută din cauză că aceştia sparg ouăle fierte la celălalt cap decît la cel recomandat de tradiţie. Cititorii lui Swift n-aveau cum să nu se prindă că piticii lui războinici erau francezii catolici şi anglicanii de pe malul celălalt al Canalului Mînecii, care abordau de la capete diferite oul creştinismului. În călătoria lui Gulliver în ţara uriaşilor, oameni cumsecade dacă nu li se iveşte ocazia unui cîştig, care-i strică, Swift, pe urmele lui Rabelais, încearcă să închipuie o monarhie ideală, cu un rege paşnic şi o regină binevoitoare. Nici aici însă lucrurile nu sînt chiar în regulă. Pus sub lupă, omul e monstruos. Chiar şi cele mai frumoase femei din regatul uriaşilor au dezgustătoare pete pe faţă, miros urît, iar sfîrcurile ţîţelor uneia dintre domnişoarele de onoare de la curte i se par respingătoare micului Gulliver pe care domnişoara îl aşază călare pe ele. Pentru un preot, să recunoaştem, Swift avea imaginaţie zburdalnică, dacă nu chiar libertină, mai ales că pomenea şi de oale de noapte şi de umplerea lor în prezenţa lui Gulliver, bărbat aflat în neputinţa de a-şi exercita funcţia sexuală cu aceste domnişoare cu sîni imenşi, care-l tratau ca pe o jucărie. Mai călătoreşte Gulliver prin ţara savanţilor, care i se par nişte tembeli, fiindcă nu mai sînt în stare să-şi dea seama pe ce lume trăiesc şi ajunge, în sfîrşit, în ţara cailor. Acolo mi s-a părut, de fiecare dată cînd am recitit această ultimă parte a romanului că Swift a sărit calul.  

Citeşte restul articolului aici.

Vă recomandăm şi