„Să studiem cu Apolodor furnicile și lumea lor” – interviu cu Florin Bican și Dan Ungureanu
Târgul de carte Gaudeamus ne prilejuiește o nouă întâlnire cu cei trei exploratori îndrăgiți, Apolodor, Maimuțica și pisoiul Țiț, alături de care am fost în Deltă, pe Lună și pe crestele Carpaților. În cel de-al patrulea volum din colecția Apolodor Explorator, destinația este una mai puțin obișnuită: un mușuroi de furnici. Îndrumat de Formica Myrmex, o nouă prietenă și colegă la cor, Apolodor cunoaște fascinantul tărâm al furnicilor. Versurile lui Florin Bican includ o mulțime de amănunte surprinzătoare pe care autorul le-a descoperit în timpul documentării, iar ilustrațiile lui Dan Ungureanu duc povestea la un nou nivel, prin referințe culturale de care se vor bucura mai ales cititorii adulți. Am fost curioși să aflăm mai multe despre noul volum la care au lucrat împreună, „Să studiem cu Apolodor furnicile și lumea lor”, astfel că le-am pus câteva întrebări lui Florin Bican și lui Dan Ungureanu. Răspunsurile lor vă vor trezi, fără îndoială, dorința de a explora lumea furnicilor alături de Apolodor. :)
Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 16:30, Florin Bican și Dan Ungureanu vor oferi autografe în standul Arthur. Găsiți aici programul complet al evenimentelor de la Gaudeamus.
Florin Bican, cum de-ai ales furnicile ca subiect pentru următoarea aventură din seria Apolodor Explorator? A fost o idee venită din redacție sau aveai o legătură mai veche cu furnicile?
Și eu mi-am pus întrebarea asta. Nu mă știam interesat în mod deosebit de furnici, așa că am fost eu însumi surprins când am propus tema într-o discuție cu Florentina și Dan. Și am fost și mai surprins când ambii au acceptat-o. Am încercat să reconstitui momentul care a generat această opțiune, mai degrabă pentru liniștea mea, fiindcă m-ar neliniști ideea că nu-mi pot retrasa ideile până la sursă. Și l-am identificat, oarecum. La lansarea cărții mele „Tropice tâmpe” a vorbit și un mirmecolog – un om de știință specializat în studiul furnicilor. Atât de specializat, încât a publicat articole pe această temă în revista Nature și chiar a descoperit o specie de furnică necunoscută până la el. Și am rămas cu gândul la acest domeniu de cercetare, despre care nu știam nimic. Sigur că văzusem furnici, dar nu mă oprisem niciodată să stau de vorbă cu ele, să le-ntreb de unde vin, unde se duc... La lansarea despre care vorbeam, mirmecologul invitat a spus un lucru care mi-a rămas în minte: că, pentru a fi exploratori, nu-i musai să mergem la capătul lumii – putem explora și într-o grădină. Și atunci mi-am zis că aș putea explora și o carte, care-i tot un fel de grădină. Și am început să explorez grădini tipărite prin care circulau furnici. Cartea în care Apolodor discută despre ele e un mic gest reparatoriu față de aceste ființe fabuloase, pe care le ignorasem. Desigur, un sindicat al furnicilor mi-ar putea bate obrazul pentru cultural appropriation: adică, ce treabă am eu, care nu-s furnică, să scriu despre furnici? Așa că i-am cedat microfonul lui Apolodor – să se descurce cu el.
Cunoscându-ți pasiunea pentru documentare (și citind articolul tău recent din Matca Literară), îmi imaginez că și de această dată te-ai lăsat furat de o îndelungată perioadă de lecturi și strângere de informații. Cum ai făcut să te oprești și să selectezi ceea ce va intra în carte?
Nu m-am oprit. Știam din capul locului că materialul disponibil pentru studierea subiectului e inepuizabil. Așa că mi-am propus să fiu superficial, convins că o survolare lejeră a materialului cu pricina îmi va oferi suficiente date pentru a scrie o carte pentru copii. Dar numai după ce m-am îmbibat de informații, am putut începe să storc în scris datele respective și să fac ordine în ele. Mi-a trebuit un an să ajung în acest punct. Nici acum nu pot spune că m-am oprit din adunarea și asamblarea datelor despre furnici. A devenit un reflex. În virtutea lui, am scris și articolul din Matca, apărut într-o primă formă în limba maghiară, în revista Korunk. Însă aceste articole sunt ulterioare predării cărții cu Apolodor și furnicile la editură – pentru ele m-am documentat separat, dovadă că reflexul continuă. Și zău că furnicile merită să fie studiate... Sau măcar observate.
Ne poți spune trei lucruri interesante despre furnici care nu și-au găsit locul în volumul Să studiem cu Apolodor furnicile și lumea lor?
Îți mulțumesc că ai limitat numărul lor la trei... Am lăsat foarte multe lucruri interesante în afara volumului. Ca de pildă faptul că o furnică poate supraviețui sub apă până la 24 de ore, împachetându-se într-o bulă de aer. Sau că cea mai mare colonie de furnici, descoperită în anul 2000 în Argentina, are o lățime de 3700 mile. Și multe altele, pentru care n-aș fi avut spațiu. Și am mai lăsat pe dinafară și faptul că atunci când am căutat pe Internet „furnici”, primele rezultate apărute sugerau metode și ofereau mijloace pentru exterminarea lor.
Dan Ungureanu, ție-ți plac furnicile sau preferi să nu le ai prin preajmă? Ce știai despre ele și ce-ai aflat nou cu ocazia acestui proiect?
Nu am avut ocazia să studiez o furnică în amănunt până la acest proiect, așa cum am fost și sunt fascinat de păsări. Știam în copilărie că e bine să stai departe de furnicile roșii, pentru că pot fi agresive. Trăsăturile extraterestre le-am recunoscut în personaje de bandă desenată sau în filmele SF, dar nu am căutat poze macro să văd sursa de inspirație pentru acestea. Am aflat foarte multe lucrând la proiectul Apolodor Explorator: vechimea furnicilor, rezistența lor la temperaturi extreme și deci prezența acestora în toate colțurile lumii și mai ales multitudinea și diversitatea speciilor de furnici.
Voi aveți povești și pățanii cu furnici?
Florin: Nu știu dacă azi mai sunt copii care știu de jocul/incantația „hai la groapa cu furnici, ba-i aici, ba nu-i aici”? Copilul era ținut de mâini și de picioare de tovarășii de joacă și legănat pe aceste versuri, înainte de a fi lăsat/aruncat brusc la sol. Deși în acest joc, sau ce-o fi fost, furnicile erau imaginate, ele mă fascinau. Este prima situație cu care le asociez.
Dan: Și eu am fost aruncat „la groapa cu furnici” în copilărie de nenumărate ori, și eu la rândul meu am trimis copii spre aceeași „groapă”. Tot din copilărie mi-a rămas întipărit gustul de acid formic, atunci când am împărțit un măr cu o furnică. Mi-a părut rău pentru ea! De atunci nu stric mușuroaie și încerc să nu le încurc în drumul lor.
Dan, cum a fost să te reîntâlnești cu personaje pe care le cunoști atât de bine?
Fiecare întâlnire cu cei trei exploratori este ca o ieșire la cafea și depănat povești noi cu prietenii. Cunoscându-i acum, știu cum va reacționa Tiț la vederea unui mușuroi, ce curiozități va avea Maimuțica și cât de departe poate ajunge Apolodor ca explorator. Așa că punerea lor în noi situații și scene nu poate fi altceva decât un nou prilej de joacă.
Mi-au plăcut mult detaliile care adaugă o nouă adâncime ilustrațiilor: calul troian sub formă de melc, revista umoristică „Furnica”, care-a apărut la București în 1904, bărbatul de la pagina 16 care îmi închipui că este Gellu Naum, părintele lui Apolodor, tabloul „Fata cu cercel de perlă” în care modelul este o furnică… Cum găsești toate ideile astea mișto, ce te inspiră?
Inspirația vine din textul lui Florin, de fiecare dată, din discuțiile cu Florentina (Hojbotă - n.r.) și căutarea împreună a celor mai potrivite versiuni de a reprezenta o idee. Ca și în celelalte volume, ne-am permis să plasăm aceste mici cadouri în ilustrații: omagiul adus lui Gellu Naum, de fiecare dată la Comana, evocarea unei picturi celebre, de data asta chiar două – „Fata cu cercelul de perlă” a lui Vermeer și „Turnul Babel” de Breugel. Sunt lucruri pe care sperăm să le descopere cei mari, citind copiilor, să îi bucure și să îi amuze.
Am observat și că ai alternat scenele în care apar furnici cu scene „domestice” în care îi urmărim pe Maimuțica și pe pisoiul Tiț cum trebăluiesc de zor. Cum ai ajuns la această variantă narativă în imagini, care spune o a doua poveste, dincolo de versurile lui Florin?
Pentru că aveam nevoie de o paralelă între lumea noastră și cea a furnicilor, am decis să fac două cete: prima, Apolodor și noua prietenă, Formica Myrmex; a doua, Maimuțica și Tiț. Și pentru că patru intruși în mușuroi ar fi fost prea mult, doar Apolodor s-a micșorat și a urmat-o pe Formica, ghid prin galeriile și viețile furnicilor. Misiunea celor doi rămași „mari” a fost să explice aspecte din lumea furnicilor prin situații din lumea noastră. O astfel de împărțire am făcut și în „Hai pe Lună împreună”, unde Tiț a rămas pe Pământ să comunice cu nava ce îi ducea pe Lună pe Apolodor și pe Maimuțică.
Care au fost cele mai mari provocări ale acestui volum? Sunt curioasă și cum decurge lucrul împreună, dacă ne puteți oferi câteva detalii din culise…
Florin: Pentru mine e foarte ușor. Scriu cu o încredere nerușinată în abilitatea lui Dan de a ilustra orice cu măiestrie și de a reuși să fie imprevizibil și absolut cuceritor în soluțiile pe care le găsește. Nu lucrăm împreună decât în măsura în care eu, sau mai degrabă Florentina, îi pune textul meu la dispoziție. Desigur, Dan îmi mai cere sugestii. Mă întreabă, de pildă, de care picturi celebre mă simt apropiat în contextul cărții pe care o ilustrează. Iar în mintea mea se face brusc un vacuum, care nu se umple decât atunci când văd soluția aleasă de Dan. Culmea e că de fiecare dată alege lucrări la care țin. Îmi mai arată pe parcurs schițele viitoarelor ilustrații, dar în afară de a mă entuziasma, nu vin cu nicio contribuție constructivă.
Dan: Fiecare primă lectură a textului trimis de Florin o fac cu zâmbetul pe buze. A doua lectură o fac cu voce tare, pentru Matei, apoi discut posibilitățile și schițele cu Florentina. Urmează un ping-pong de schițe, rocade cu ilustrațiile pe două pagini, reîmpărțirea textului în pagini, noi fire logice în narativul vizual. Florentina trage aceste fire, le leagă și dezleagă, caută sensuri noi, îl întreabă pe Florin, mă ghidează, mă întreabă. Fiecare volum vine cu provocări diferite, iar pentru acesta cred că a fost încercarea de a reprezenta furnica cât mai simplu și totuși fidel.
Aveți scene preferate, în versuri și în imagini?
Florin: Pe mine m-a dat pe spate ilustrația făcută în replică la Turnul Babel al lui Bruegel.
Dan: Eu m-am minunat să aflu că fiecare furnică se naște prințesă.
