Recenzie „Vrăjitoarele. Roman grafic” de Roald Dahl și Pénélope Bagieu
Știu de Roald Dahl de ceva ani, în copilărie însă nu am avut norocul de a-i citi poveștile de un umor bizar. Așa se face că am ajuns la stadiul de mamă a doi copii care tocmai a intrat în universul fostului spion britanic. Și cum altfel, dacă nu cu ajutorul unei adaptări grafice a unuia dintre cele mai iubite romane ale sale – Vrăjitoarele.
Nu știam la ce să mă aștept înainte de a începe lectura, dar cu siguranță orice scenariu intuit nu s-a ridicat la povestea citită. Avem un băiețel ce a rămas orfan și acum locuiește cu bunica extravagantă. Aceasta nu îi poate spune povești normale de noapte bună, ci una singură, adevărată. Este despre vrăjitoarele ce mișună peste tot prin jurul lor. Ele nu zboară pe măturoaie și nici nu arată ca de două sute de ani, ci sunt exact ca femeile obișnuite, doar că mereu cu mănuși pe mâini. Și peruci. Și fără degete la picioare. Și urăsc copiii. Mult. Atât de mult încât vor să scape de toți copiii din lume. Cum ne cum, băiețelul are ocazia de a le cunoaște față în față, însă cu mari repercursiuni.
