„Băieții Răi. Episodul 1” de Aaron Blabey – lectura unde un lup, un șarpe, un piranha și un rechin te fac să râzi în hohote

22 martie 2023

Băieții Răi. Episodul 1 ne introduce în lumea amuzantă și absolut savuroasă a antagoniștilor ce vor să devină eroi. Echipa de șoc e alcătuită din Dl Lupu, Dl Piranha, Dl Șarpe și Dl Rechin, ce împreună formează Clubul Băieților Buni. Ei vor să schimbe percepția negativă pe care toată lumea o are despre ei și să treacă de partea legii. Dar, bineînțeles, nu totul merge conform planului.

Dl Lup este cel ce îi cooptează pe restul năstrușnicilor, și asta chiar împotriva voinței lor. Că doar Dl Șarpele nu l-ar mânca chiar și pe Dl Piranha, sau Dl Rechin pe restul? Oh, ba da, dar Dl Lup le trezește în inimile lor reci un simț mult mai profund decât orice bucată de carne, și anume nevoia de a fi iubiți și de a nu mai fi osândiți în toate poveștile și istorioarele.

 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART