Arthuroteca Juniorilor - un proiect de lectură pentru copii

16 ianuarie 2023
Arthuroteca Juniorilor - un proiect de lectură pentru copii

Editura Arthur și Adriana Moca îi invită pe copii la Arthuroteca Juniorilor.

Un concurs de lectură pentru copii, cinci ateliere de lectură cu voce tare și o sesiune de înregistrări audio cu cititorii care vor reprezenta Arthuroteca Juniorilor în 2023. Acestea sunt, foarte pe scurt, etapele unui nou proiect Arthur, dedicat copiilor cu vârste între 10 – 13 ani.

În așteptarea Zilei internaționale a cititului cu voce tare, sărbătorită anul acesta la 1 februarie, Editura Arthur și actrița Adriana Moca îi invită pe copii să-și deschidă cartea preferată și să citească un fragment cu voce tare.

După câteva minute de încălzire a corzilor vocale și de aprofundare a textului, e timpul pentru un exercițiu de imaginație: te afli la o școală magică de lectură și ești înconjurat de colegi și un antrenor care te încurajează să citești mai departe. Ești Cititor și vocea ta e ascultată cu atenție, iar cu fiecare rând povestea te apropie de ceilalți. Te simți încrezător și fericit.

Ce zici, ești curios să afli dacă toate acestea sunt adevărate? Înscrie-te la concursul Arthuroteca Juniorilor și, dacă te vei afla printre cei cinci câștigători, vei putea participa gratuit la atelierele și înregistrările organizate de editura Arthur și Adriana Moca.

 

Ce trebuie să faci ca să te înscrii:

- alege-ți o carte de la Arthur, citește un fragment și înregistrează-te;

- înregistrarea trebuie să fie audio și să nu depășească 1 minut;

- Trimite înregistrarea audio (format mp4) la adresa de mail concurs@editura-art.ro cu subiectul „Participare la concurs Arthuroteca Juniorilor”. În corpul mailului menționează următoarele date: numele și vârsta participantului, adresa, școala, adresa de e-mail și numărul de telefon al unuia dintre părinți / tutorelui;

- înscrie-te până la 26 ianuarie, ora 23.59.

 

Important de știut:

  • concursul este dedicat copiilor cu vârste între 10 – 13 ani care locuiesc în București și în împrejurimi;
  • juriul Arthur va alege 5 câștigători, iar anunțul va fi făcut online în data de 30 ianuarie.
  • câștigătorii vor respecta toate condițiile stabilite în regulament, printre care: participarea la 5 ateliere de lectură cu Adriana Moca în fiecare miercuri (perioada 1 februarie – 1 martie) de la ora 17.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu nr. 1); participarea la sesiunile de înregistrări audio în perioada martie – aprilie (părinții vor primi toate detaliile la momentul potrivit)

Premii: un pachet de cărți Arthur și participarea la ateliere și înregistrări într-un studio profesionist

Regulamentul oficial poate fi citit aici.

 

De ce Arthuroteca Juniorilor?

Pentru că lectura cu voce tare împreună cu un actor și un grup cititori este

  • o formă de interacțiune de care orice copil are nevoie;
  • un mod de a a-și dezvolta încrederea în sine;
  • un mijloc de cunoaștere și de descoperire a unor pasiuni sau talente nebănuite.

 

La atelierele moderate de Adriana Moca copiii vor afla ce presupune lectura performativă, vor învăța exerciții de dicție, vor practica jocuri actoricești și se vor antrena pentru sesiunile de înregistrări într-un studio profesionist.

Proiectul se va finaliza cu treizeci de fragmente citite de copii din cărțile oferite de editură.

Prin promovarea acestor lecturi, ne dorim ca cei care le ascultă să descopere și bucuria cititului împreună. Indiferent de vârstă, cititul împreună are efecte benefice în relația copil-părinte.

 

Adriana Moca - vocea Arthurotecii și ghidul juniorilor în lecturile performative 

Când citim cuiva ne oferim pe noi înșine, timpul, emoția și prietenia noastră

Adriana Moca este actriță și manager cultural. Susține lectura în școli prin proiectele asociației culturale Vis-à-Vis, pe care o conduce din 2014.

A colaborat în spectacole semnate de Dan Micu, Cătălina Buzoianu, Mircea Cornișteanu, la Teatrul L.S. Bulandra, Teatrul C.I. Nottara, Teatrul Mic, a inițiat campanii de promovare a lecturii în instituții de învățământ din țară și Republica Moldova, a susținut lecturi publice performative în cadrul Festivalului Național de Teatru sau în programe educative ale instituțiilor de cultură bucureștene (Muzeul Municipiului București – Suțu, Muzeul Frederick și Cecilia Cuțescu-Storck, Biblioteca Metropolitană, Arcub, Fundația Calea Victoriei, Facultatea de Litere din Universitatea București).

În paralel, a manageriat propriile proiecte culturale, a creat strategii de comunicare pentru companii din mediul privat sau proiecte de educație derulate de alte ONG-uri, a realizat și produs emisiunea culturală de radio „Cărțile Șeherezadei”. Trei dintre cele mai recente proiecte, „Lectoriada”, „Clara lectio” și „Școala de lectură Lege et Impera” au fost nominalizate la premiile AFCN în 2019, 2020 și 2021.
În cadrul proiectului „Școala de lectură Lege et Impera”, Adriana Moca a susținut ateliere online de lectură, a moderat întâlnirile cu scriitorii și traducătorii invitați și a antrenat participanții la concursul de lecturi video, în sesiuni speciale de mentorat.

În prezent coordonează „In povești nu te plictisești”, un proiect de promovare a lecturii pentru 500 de elevi (11-15 ani) din comunități mic urbane și rurale, printr-o serie de 60 de ateliere desfășurate online în 6 instituții de învățământ din județe diferite, alături de scriitorii Florin Bican și Adina Popescu.

 

© Foto: Asociația Vis-à-Vis

Adriana crede în puterea cuvintelor de a construi lumea binelui, adevărului și frumuseții.

 

Trăim în epoca ecranelor, a tehnologiei înalte și a inteligenței artificiale și ne lăsăm copiii în grija lor, având sentimentul că sunt pe “mâini bune”. Nimic nu înlocuiește însă glasul unui părinte cititor cu voce tare copilului său, care va crește cu sentimentul că limbajul e delectare, că limba e chiar o formă de artă.

 

Exersarea lecturii cu voce tare și ușurința în utilizarea limbajului contribuie la îmbunătățirea abilității unei persoane de a reuși în viață. Elevii cu un vocabular bogat reușesc să acumuleze mai mult, să se descurce mai bine în școală și în afara ei, decât cei care asimilează mai puține cuvinte.

 

Nu doar vocabularul se îmbogățește prin lectura cu voce tare, ci și atenția, concentrarea la sarcinile pe care le vei avea de îndeplinit de-a lungul vieții. Există studii care au descoperit corelarea între durata capacității de concentrare la vârste mici cu predicția asupra nivelului de performanță ca adult.

 

Vocea umană creează punți de legătură, și poate fi o formă de generozitate față de Celălalt. Când citim cuiva ne oferim pe noi înșine, timpul, emoția și prietenia noastră!

 

Din 2020 Adriana Moca este și vocea Arthurotecii. Peste cincizeci de lecturi pentru copii pot fi ascultate în playlistul de Youtube pe canalul Arthur.

 

Arthuroteca Juniorilor este un proiect de încurajare a lecturii pentru copii și un mod de a sărbători 15 ani cu Arthur.

Ilustrația proiectului a fost realizată de Ioana Văllimărescu.

 

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART