Florin Bican: „Să traduci e ca și cum ai citi un text pe dinăuntru”

acum 3 luni

 

Întrebat de ce vrea să escaladeze Everestul, celebrul alpinist George Mallory a răspuns simplu „Pentru că există‟. E un răspuns bun – încercați să-l rețineți, pentru că vă poate scăpa de multe neplăceri în viață. Imaginați-vă, de pildă că, într-zi ploioasă, v-ați întors acasă uzi fleașcă la picioare, după ce ați practicat sportul extrem cunoscut sub numele de „săritul în bălți‟. Părinții vă vor întreba critic: „De ce sari în bălți?‟ Și atunci le veți putea răspunde, asemenea lui George Mallory, „Pentru că există...‟ Ceea ce, vă garantez, o să vă scape de eventualele neplăceri pe care vi le-ar putea provoca părinții. În privința eventualelor neplăceri pe care vi le-ar putea provoca o răceală zdravănă – nu garantez.

 

Și eu am mereu la îndemână acest răspuns deștept. Dacă mă întreabă cineva „De ce traduci cărți?‟, fiți siguri că îi voi răspunde „Pentru că există!‟ Pentru un traducător, o carte este un munte pe care trebuie să-l escaladeze. Și, așa cum un munte nu poate fi escaladat dintr-un singur pas, nicio carte nu poate fi tradusă dintr-odată, ci cucerită literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, rând cu rând, pagină cu pagină... Până și spațiile goale dintre cuvinte trebuie traduse, pentru că într-o carte nimic nu este întâmplător sau fără rost.

 

Dacă pentru un alpinist muntele este un uriaș, la fel este și cartea pentru traducător. De la distanță, până și cel mai mare munte încape cu totul în ochiul nostru. De aproape însă nu vedem decât suprafața imediată a versantului pe care ne-am propus să-l escaladăm: fisurile și protuberanțele care ne pot oferi puncte de sprijin în ascensiunea noastră. Acestea ne conduc către vârful muntelui, așa cum, într-o carte, cuvintele și spațiile dintre ele îl conduc pe traducător către final.

 

Când citim o carte – sau orice alt text – rămânem, de cele mai multe ori, pe suprafața paginii. Dar, dacă vrem să traducem ceea ce citim, trebuie să trecem dincolo de această suprafață și să pătrundem în interiorul textului. Voi ați citit vreodată o carte pe dinăuntru? Dacă nu, să vă spun eu cum puteți proceda…

 

Citiți, de pildă, că un personaj intră într-o cameră. Apoi vi se spune ce face – sau ce vede – personajul acolo. Dar vă opriți, oare, să vă întrebați cum a intrat personajul în cameră? De obicei, cărțile nu-și pierd vremea cu astfel de detalii. Iar, dacă ni le-ar da, lectura ar fi mult mai greoaie, poate chiar imposibilă. Și-apoi, cititorului nu i-ar mai rămâne nimic de făcut. Autorul mizează pe cititor să-și imagineze în detaliu, ceea ce el i-a sugerat doar în treacăt.

 

Revenind la personajul care intră în cameră… Probabil intră pe ușă, că dacă ar intra prin zid autorul s-ar osteni să comenteze. Dar ușa cu pricina ce fel de ușă e? De lemn, de metal, de turtă dulce? Sunteți liberi să vă imaginați ce vreți, atâta vreme cât imaginația voastră nu se ciocnește de restul datelor din text. Și așa vă veți trezi în interiorul textului și veți vedea toate lucrurile menționate acolo în 3D, nu plate, ca atunci când urmăriți doar suprafața paginii.

 

Traducătorul este un astfel de cititor – el se cufundă în textul original și, după ce vede în 3D tot ce se află acolo, povestește ce a văzut cu cuvintele unei alte limbi. Este o tehnică simplă, dar, ca toate tehnicile, trebuie exersată. Vă doresc succes! 

 

Textul este preluat din revista Ordinul povestitorilor #4.

Vă recomandăm şi