Articolul pornește de la definirea conceptului de „bullying“, diferențiindu-l de alte forme ale violenței, apoi prezintă consecințele acestuia din perspectiva victimei și a agresorului. În final, sunt enunțate câteva principii de bază în prevenirea acestui fenomen la nivelul grupului-clasă. Unul dintre termenii cel mai des utilizat în ultimii ani cu privire la agresivitatea interumană este „bullying“-ul. Astfel, cele mai multe conflicte care generează stări psihice de insecuritate sunt identificate ca un act de acest tip. Însă dincolo de consecințele pe care le are orice acțiune vătămătoare îndreptată asupra unei persoane, există anumite caracteristici ale fenomenului bullying ce îl disting de celelalte forme ale violenței umane. 

În anii 1970, psihologul norvegian Dan Olweus, el însuși victimă a violenței celorlalți în anii copilăriei, a publicat cartea Agresiunea în școli. Agresori și victime (1973), în care delimitează termenul de „bullying“ de alte forme ale violenței. Prima definiție completă a acestui fenomen identifică acest tip de agresiune ca fiind un comportament negativ (care provoacă durere sau umilință) al unui individ sau grup, care se desfășoară în mod repetat asupra aceleiași persoane aflate în dificultate de a se apăra, în scopul afectării stimei de sine și a statutului social în grupul de referință. Din definiție se surprind câteva criterii cheie:

1. Intenționalitatea actului de violență;

2. Repetititvitatea;

3. Prezența unui dezechilibru între puterea reală și cea percepută.

Comparativ cu celelalte forme de violență, bullying-ul se distinge prin frecvența cu care se desfășoară și alegerea victimei care să poată asigura succesul agresiunii. Repetarea acțiunii reflectă componenta intențională a actului de agresiune, pe de o parte, și premeditarea care stă în spatele comportamentului agresorului, pe de alta. Din acest unghi, bullying-ul desemnează o atitudine care se reflectă printr-un modus operandi în sensul în care Gordon Allport definește atitudinea ca „stare mentală și neurală de pregătire, ce exercită o influență directivă sau dinamică asupra răspunsului unui individ la o împrejurare contextuală“. Astfel, bullying-ul este un comportament elaborat în baza unor cogniții, stimulat prin motivații puternice și susținut afectiv de emoții intense.

În cele ce urmează, articolul va analiza componentele atitudinii „bullying“ și modul în care aceasta se construiește.

A. Comportamentul pornește de la interpretarea unei situații, orice cogniție având la bază experiența anterioară, istoria personală a individului, modelele de înțelegere a contextelor și schemele de conduită fixate în copilăria mică. Psihologul Albert Bandura a demonstrat, printr-un experiment cu păpușa Bobo, că agresivitatea se învață prin modelare și întărire, prin pedeapsă sau recompensă. Teoria cognitivă a agresivității, cum a fost numită concepția psihologului american, oferă un prim indiciu asupra istoriei personale pe care o repetă agresorul prin atitudinea de „bully“. Comportamentul uman începe să se formeze încă din primii ani ai copilăriei prin mecanismul imitației modelelor parentale. Din acest motiv, schemele de conduită agresivă sunt bine fixate încă din această perioadă ontologică, ele fiind completate în timp prin elemente valorice de suport și susținute volitiv de „energia instinctuală“ acumulată prin frustrările percepute de subiectul agresor. Așadar, un viitor bully are o experiență anterioară care creează background-ul pentru construcția atitudinii de tip „bullying“ deoarece, odată transpuse schemele agresive în structura psihică prin rețele interneuronale, acestea vor influența modul de interpretare a contextelor.

B. Atitudinea de tip „bullying“ este susținută energetic de afectivitate, emoțiile fiind asociate cognițiilor. Încă din primii ani de viață, când acestea constituie modalitatea de comunicare, înțelegere și adaptare la lumea exterioară, se creează primul sistem de interpretare a mesajelor prin asocierea acțiunilor cu reacțiile pe care acestea le determină în ceilalți: copilul învață repede că plânsul său o aduce pe mamă lângă el sau că râsul lui generează energie pozitivă în jur etc. Conform teoriei behavioriste, care susține că orice comportament este întărit prin reușită, aceste asocieri stabilizate la nivel neuronal devin primele forme de învățare socială. Emoțiile sunt cele care transpun în plan hormonal adecvarea situației la propriile nevoi și motivații, modul de înțelegere a semnificației acestora pentru individ provenind din copilăria mică, de la primele interpretări care s-au encodat neuronal în structura cognitivă. În funcție de modul de interpretare hormonală, se elaborează comportamentul astfel încât, dacă o situație este înțeleasă ca fiind amenințătoare, la nivelul funcțional, se activează axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană, generând reacțiile conexe „fight-flight/freeze“. Așadar, modul de acționare uman este determinat de intepretarea afectivo-cognitivă a unei situații, în codul personal de semnificații construit prin experiențele relevante anterioare.

C. Împlinirea în plan comportamental a atitudinii este dată de componenta intențională sau volitivă care asigură energia necesară transpunerii în practică a conduitei, adaptând nivelul tonusului acțiunii la interpretarea personală a situației. Această atitudine se construiește pornind de la anumite trăsături de personalitate, reunind trăsături care combină elemente ce aparțin de componenta genetică: nivel de impulsivitate crescut, cu cele ce țin de experiențele anterioare relevante sau de învățarea prin modelare sau întărire:

 sunt deseori sfidători și agresivi cu alți adulți;

 sunt deseori implicați în acte antisociale, încălcări de regulament, acte de vandalism, delincvență sau consum de droguri;

 dacă sunt băieți, ei sunt mai puternici psihic decât covârstnicii lor, în special victime;

 nevoie puternică de a domina și subjuga alți covârstnici;

 arată puțină empatie pentru alții care sunt victimizați.

Dan Olweus a constatat, în cadrul studiilor sale, că tocmai nivelul crescut al stimei de sine al agresorilor susține energetic constanța acțiunii agresive asupra victimei. Iar această observație duce la concluzia că agresorul are această atitudine pentru de a-și menține poziția de leader informal al unui grup prin forța pe care și-o demonstrează supunând victima. Este o poziție privilegiată a acestuia care apare și în cercul bullying-ului, în formula lui Olweus, unde se observă că cel puțin trei poziții polarizează în jurul „bully“-ului, suficient de multe pentru a susține și întări nivelul stimei de sine la cote ridicate. Așadar, agresorul este stimulat de „adeptul Henchman“ care ia parte la bullying, neinițiind acțiuni singulare; de suporterul pasiv care sprijină hărțuirea, neimplicându-se fizic; de un suporter pasiv, cu veleități de viitor agresor, căruia îi place să observe scena agresivă, dar care nu se implică. Bineînțeles că numărul persoanelor care ocupă aceste poziții identificate poate fi mai mare, însă trebuie evidențiat faptul că „bully“-ul este stimulat de confirmarea pe care o primește de la cei care îl susțin mai mult sau mai puțin în fapt, dar care îi asigură poziția de dominanță în grup. O altă cauză posibilă a bullying-ului este, după cum s-a afirmat mai sus, un comportament învățat și întărit prin reușită, care are la bază un mod de interpretare distorsionat al situațiilor contextuale. Din această perspectivă, acțiunea de hărțuire pe care o începe agresorul sancționează în mod repetat acele aspecte pe care acesta le-a identificat la victimă și care îl intrigă și incită. În fapt, bully-ul reduce personalitatea subiectului atacat la însușirile pe care le lezează în mod constant, hărțuirea având sensul efectului Pygmalion ce modelează un individ conform așteptărilor, percepțiilor, motivațiilor personale, în cazul bullying-ului existând dorința manifestă de a minimaliza persoana vătămată până la anihilarea socială a acesteia. De aceea, forța bully-ului va crește proporțional cu gradul de retragere socială a victimei, perceput ca o reușită a acțiunii agresive.

Trăsăturile personalitare ale victimei care atrag și care au un rol predictor de reușită a bullying-ului în ochii agresorului prezintă următoarele caracteristici:

 sunt precaute, sensibile, tăcute, retrase și timide;

 sunt agitate, nesigure, nefericite și au stima de sine scăzută;

 sunt deprimate și se angajează în ideații suicidare mai mult decât covârstnicii lor;

 deseori nu au prieteni covârstnici și relaționează mai bine cu adulții;

 dacă sunt băieți, sunt mai slabi din punct de vedere psihic decât covârstnicii lor.

Privind cercul bullying-ului din unghiul victimei, prezența persoanelor suportive este redusă, fiind reprezentată de un posibil apărător căruia îi displace hărțuirea, dar nu dorește să se implice, și de către un apărător care, pe lângă atitudinea opozantă față de agresiune, se implică și apără subiectul vătămat. Se observă cu ușurință dezechilibrul de forțe între agresor și victimă, ceea ce explică consecințele grave ulterioare. În ultimii ani, odată cu evoluția mijloacelor de comunicare, bullying-ul a devenit un fenomen care afectează spațiul personal și poate interfera cu toate activitățile care se derulează în planul virtual. Odată cu transferul multor sarcini în spațiul online, s-au înmulțit cazurile de cyber-bullying, iar numărul victimelor care se ascund mute în spatele ecranelor s-a mărit în mod surprinzător. În acest context, cel mai greu pas în abordarea acestor cazuri este identificarea și acordarea suportului afectiv victimelor. 

Fragment din articolul semnat Alina Mihaela MUNTEANU profesor, psiholog CMBRAE în revista Tribuna învățământului, nr 40