Câștigătorii ediției a V-a a Trofeului Arthur

10 aprilie 2017
Câștigătorii ediției a V-a a Trofeului Arthur

Mulțumim tuturor participanților la cea de-a V-a ediție a concursului de manuscrise pentru copii și tineri Trofeul Arthur. Ne cerem scuze pentru întârzierea anunțării rezultatelor, dar juriul a avut peste șaptezeci de lucrări de evaluat și am dezbătut până în ultimul moment care urmează să fie distribuirea premiilor. 

Juriul a fost format din: Lavinia Braniște (scriitoare, traducătoare, câștigătoare a secțiunii 0-7, preșcolari, la ediția din 2014 a Trofeului Arthur), Laura Grünberg (scriitoare), Florentina Sâmihăian (coordonatoarea colecției Cărțile mele la Editura Arthur), Diana Zografi (redactor-șef al Editurii Arthur), Florin Bican (scriitor, traducător, câștigător al Marelui premiu la prima ediție a Trofeului Arthur), Horia Corcheș (scriitor, profesor), Florin Ioniță (autor de manuale, profesor). 

Așa cum am menționat în regulament, premiile individuale, pe categorii, sunt în valoare de 500 de euro. Premiul cel mare, Trofeul Arthur, valorează 3000 de euro. Textul care primește trofeul va fi publicat la Editura Arthur.

 

Să trecem la rezultate, pentru că suntem singuri că le așteptați cu mult interes,

 

La categoria 0-7 ani, preșcolari, premiul se acordă lucrării Gigel, un monstru mult prea simplusemnată de Corina Dascălu.

La categoria 14+, liceu, juriul a decis să nu acorde premiul, deoarece nici unul dintre manuscrise nu a întrunit un punctaj satisfăcător. 


La categoria 8-14 ani, premiul a fost acordat lucrării Domnul Papuzek de Cornel Vlaiconi.


Trofeul Arthur în valoare de 3000 de euro se acordă lucrării Pericol de Raluca Poenaru care s-a înscris la categoria 8-14 ani a celei de-a V-a ediții a concursului de manuscrise de literatură pentru copii Trofeul Arthur.

 

Festivitatea de premiere va avea loc între 24-28 mai, la Salonul de carte Bookfest. Câștigătorii vor fi primi informații despre eveniment pe e-mail.

 

Categoria 0-7 ani. Premiul 500 euro:

Corina Dascălu, cu lucrarea Gigel, un monstru mult prea simplu

 

Categoria 8-14 ani. Premiul 500 euro:

Cornel Vlaiconi, cu lucrarea Domnul Papuzek

 

Categoria 14+. Premiul 500 euro:

Neacordat

 

Trofeul Arthur. Premiul 3000 euro: 

Raluca Poenaru, cu lucrarea Pericol.

 

Felicitări câștigătorilor și tuturor participanților la concurs! Vă așteptăm la cea de-a VI-a ediție a Trofeului Arthur, care va fi anunțată în cursul acestui an.

Recomandări (330) Interviuri (108) Noutăți (78) Călătoriile micului om (5) Titluri în focus (319) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (18) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Prietenie și iubire. „Beatryce și profeția” & alte cărți de Kate DiCamillo
Prietenie și iubire. „Beatryce și profeția” & alte cărți de Kate DiCamillo de Oana Purice 28 martie 2024
Prietenia și iubirea sunt cuvintele în jurul cărora se construiește cel mai recent roman al scriitoarei americane Kate DiCamillo, tradus în românește...
Mai multe
Interviu cu Cornelia Funke
Interviu cu Cornelia Funke despre „Reckless” 27 martie 2024
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în j...
Mai multe
Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #3. Povestitoare: Carmen Tiderle
Anchetă Arthur – Pasiuni & Colecții #3. Povestitoare: Carmen Tiderle de Ema Cojocaru 26 martie 2024
Continuăm să scormonim prin pasiunile și colecțiile autorilor români publicați la Arthur, Genius și miniGrafic. Carmen Tiderle, maestra rimelor trăsni...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART