imprimă acum

Jeff Kinney

Jeff Kinney (n. 1971), designer american de jocuri online şi autor al hipercelebrei serii de romane în benzi desenate pentru copii The Diary of a Wimpy Kid, şi-a început cariera de ilustrator încă din liceu. Personajul Greg Heffley, în jurul căruia este construită întreaga acţiune din Jurnalul unui puşti, a fost creat în 1998, versiunea iniţială a textului, postată online pe Funbrain.com atrăgând, din 2006 până acum, peste 80 de milioane de vizitatori, zilnic aproximativ 70.000 de copii accesându-i benzile desenate.

Publicată în 2007, seria de romane în benzi desenate care îl au ca protagonist pe Greg a ajuns în scurt timp bestsellerul numărul 1 în Lista The New York Times dedicată literaturii pentru copii, cărţile vânzându-se în zeci de milioane de exemplare. De curând peripeţiile din Jurnalul unui puşti au fost transpuse într-un lungmetraj pentru copii, The Diary of the Wimpy Kid.

În 2009, Jeff Kinney a figurat pe lista Celor mai influenţi 100 de oameni a revistei Time.

 

alti autori >

11 titluri publicate