Marjane Satrapi
Toți autoriiMarjane Satrapi (n. 1969, în Iran) şi-a petrecut copilăria în Teheranul de dinaintea Revoluţiei Iraniene, teama părinţilor de violenţele politice determinând-o să urmeze liceul la Viena. Întoarsă în ţara natală, a mers la universitate şi s-a căsătorit la 21 de ani, pentru a divorţa trei ani mai târziu. După un masterat în comunicare vizuală urmat la Teheran, Satrapi a plecat la Strasbourg, pentru a se stabili apoi la Paris, unde lucrează ca ilustratoare şi regizoare. După succesul Persepolis - atât în benzi desenate, cât şi în formula animată -, Satrapi colaborează acum cu artistul şi regizorul Vincent Paronnaud la adaptarea unui alt roman grafic al său, Poulet aux prunes. Pe lângă Premiul Juriului de la Cannes, Satrapi a mai primit în 2008 Premiul Cinema For Peace pentru Cel mai valoros film al anului, în 2009 fiind numită Doctor honoris causa de către Universitatea Catolică din Louvain, Belgia.
Un interviu cu Marjane Satrapi despre Persepolis: